Dupa cum unii dintre voi au avut inimaginabila placere sa afle, eu sar cu parasuta. Si ca raspuns pentru urmatoarele intrebari:
Da, sar cu parasuta.
Da, chiar sar din avion.
Da, de cele mai multe ori mi-e frica. Din fericire frica dispare in momentul in care se deschide usa avionului.
Acum sa ne axam pe motivul pentru care m-am apucat de parasutism si ilustrarea cat mai RGB a primului salt.
De cand ma stiu eu mi-am dorit sa fiu diferit si, in incercarea mea de a fi diferit, faceam fix lucrurile pe care ceilalti prieteni nu s-ar fi gandit sau nu ar fi avut curaj sa le faca. Cand majoritatea oamenilor prefera sa joace cel mai cunoscut sport la nivel mondial (fotbal) eu am preferat sa joc basket. De ce? Pai..ca sa fiu eu mai diferit.
Inca de mic am descoperit placerea saltelelor elastice si as putea spune ca prin aceste inventii contemporane mi-am descoperit dorinta de sporturi extreme si setea de adrenalina. Si, cum orice drog incepe in cantitati mici si doar putine reactii adverse, asa am inceput sa devin dependent de "senzatii tari din o mie noua sute saispatru".
Si am inceput. Prima saritura formidabila (pentru un pustiulica de 10 anisori draguti)..prima gagica impresionata..si da, inevitabil primul os rupt. Asa au decurs urmatorii 6 ani din viata mea. Sarituri.. gagici.. perioade de recuperare la Budimex.
~Pentru curiosi, da, inca am oase intregi, aproximativ 200 oase imi sunt neafectate. Am purtat de multe ori armura gipsata. Am avut 2 fracturi de clavicula, dintre care una in 2 locuri; o fisura in ulna sau radius, eu numesc zona aia COT; 2 deplasari de omoplat; o entorsa la glezna; de 2 ori ligament incrucisat la genunchi si, din cate pot eu sa-mi amintesc, lista se opreste aici.~
Revenind..Pe la varsta de 14 ani primesc o veste dinamita. Vine mama la mine si im spune ca a gasit ea o scoala de parasutism. Accept imediat ideea, dar aflu ca nu pot sa ma inscriu decat la 16 ani.
Cand am ajuns la varsta acceptata pentru parasutism revine mama sa ma intrebe daca inca mai vreau sa fac parasutism. Pus fata in fata cu o decizie care putea sa-mi schimbe viata (bine, sa-mi termine viata) m-am gandit sa refuz. Dar un gand evident mi-a trecut prin minte. "Cate persoane cunosc eu sa faca parasutism? Niciuna. Cate fete pot sa agat spunandu-le de cum e sa sari cu parasuta? Majoritatea. Da. Accept. Ma apuc de parasutism".
Ma inscriu. Particip la pregatirile fizice si la cursuri. Apropo, inca mai tin minte cum, dupa o zi de pregatire fizica, aveam febra musculara toata saptamana. Reusesc sa iau examenele cu cea mai mare medie (9.99) si sa fiu primul admis la parasutism. Evident ca toata lumea a aflat in urmatoarea saptamana cu ce medie a reusit Mr. Kaze sa ia examenele.
Dupa nenumarate plimbari de pomina pana la tarani la aerodrom. Dupa nenumarate zile de pregatire fizica in care tot ce doream era sa cad si sa nu ma mai pot ridica decat dupa ce se termina programul de pregatire. Dupa o gramada de replici de genul "de maine se zboara" a venit si minunata zi in care o voce suava de barbat puternic racneste in mijlocul aerodromului de nicaieri : "In urmatorul echipaj, Urse Andrei".
Aud mult asteptata propozitie. Emotiile ma napadesc. O frica morbida imi cuprinde toate alea si, cand credeam ca sunt in cea mai critica stare posibila, ceva de undeva din zona centrului de greutate imi face semne disperate ca vezica mea a atins apogeul. Fug cat ma tin toate picioarele pana la baie. Dupa ce termin dau sa ma spal pe maini. Dar oglinda care, dupa sparturile pe care le avea, mi-a cumulat aproximativ 1649 ani de ghinion, imi atrage atentia intr-un mod nefiresc. O figura extraterestra ma privea din oglinda. Un chip speriat cu tenul galben stacojiu, buze vinetii si tremurande si ochi mari si bulbucati parca ma implora ceva. Crezand ca imaginatia imi joaca feste ma despart de trista figura din oglinda si ma indrept in fuga spre zona pe care s-a instalat startul parasutistilor. Ma imbrac in costumul original de parasutism. Adidasi rezistenti la aterizari bruste; pantaloni de trening care pot suporta pana la 2 metri de tarare prin iarba; bluza de trening conceputa special pentru a-mi face mainile sa para ca nu tremura.
Echipat cu ultracostumul de parasutist si cu minunatul aparat salvator in spate ma intrept cu pasi marunti spre avion. Ceva imi intra in fund. Nu mi-am ajustat hamul pe corpul meu. Toata lumea se opreste pentru ca "Printisorul Kaze" sa-si ajusteze hamul. Ca de, doar nu vrem sa cada baietelul din parasuta. Dupa ce primesc cate o injuratura de parasutism si am hamul ajustat ne continuam drumul spre avionul care e facut special pentru parasutistii incepatori. Spun ca e construit special pentru parasutistii incepatori pentru ca, o data urcat in el, ai senzatia ca se rupe din toate alea, iar asta e un bun suport psihologic ce ne face sa vrem cu disperare sa iesim din avion.
Incepe delocarea. Toata lumea tipa de bucurie. Incerc sa tip si eu. Deschid gura, dar, spre surprinderea mea, tot ce-mi iese din gura este doar o infama cantitate de aer mut. Privesc altimetrul. Sunt la 300 metri de sol. Ma ingalbanesc. Dupa un timp privesc iar altimetrul. 500 metri. Ma invinetesc. Dupa inca un timp privesc iar altimetrul. 1000 metri. Ma inverzesc. Dupa inca 2-3 minute instructorul deschide usa avionului. Prima lacrima imi paraseste ochiul stang si se intreapta cu repeziciune spre barbie. Vad primii parasutisti care sar. Se duc in jos. Incep sa tremur. Tremur atat de tare incat am senzatia ca pot misca avionul. Ba nu, era doar intrarea pe traiect. Instructorul vine la mine sa-mi prinda comanda automata. Urmeaza sa sar. O, Doame, chiar fac asta. Asta e un avion real, o parasuta reala. Nu visez. Toti parasutistii sar si in avion ramanem decat eu si instructorul. Imi face semn sa ma ridic. Incerc sa ma ridic, dar picioarele parca nu mai sunt ale mele. Asa ca ma apuc cu mainile de niste cabluri din avion si ma ridic. Imi tarasc picioarele gelatinate pana spre usa avionului.
- Pozitia..Salt..Hai..hai hai!!! racneste instructorul
Imi pregatesc pozitia. Imi iau elan si...scot capul pe usa. Vad haul de sub mine si revin in siguranta avionului. Ma uit la instructor. O casca neagra si lucioasa pe care o camera video ma privea patrunzator ii acoperea podoaba capilara. O mustata de veteran de razboi facea imposibila descensiunea oricarui muc ce vroia sa patrunda in gura acestuia. Niste ochelari negri si o protectie pentru barba completau silueta de tip Cyborg din fata mea. Vazand modul in care ma privea si cum imi striga sa sar mi-am dat seama ca nu mai exista decat doua variante.
1) sar din avion
2) imi iau bataie si sar din avion
Fiind invatat inca din copilarie ca bataia doare, am ales prima varianta. Imi fac din nou curaj si incalec pe curentul de aer care dadea tarcoale avionului. O frica groaznica amestecata cu maxim de adrenalina imi invadeaza corpul. Dupa 1-2 secunde, in care am avut timp sa ma gandesc la tot trecutul meu, incep sa ma panichez. Ma misc necontrolat din toate articulatiile pe care stiam si nu stiam ca le am. Imediat dupa aceea ceva ma apuca de umeri si ma trage in sus. Ridic privirea ca sa-i multumesc lui Superman, dar nu vad decat o bucata imensa de material albastru care inainta sigura pe ea deasupra capului meu. Albastrul acelei parasute l-am desemnat ca fiind cel mai frumos albastru pe care l-am vazut in viata mea. Sperand ca parasuta stie ce face mai bine decat mine am inceput sa pilotez pana cand am ajuns aproape de sol. Trebuie sa-mi pregatesc aterizarea. FAIL. Am infundat prea sus, parasuta s-a golit de aer. A mai ramas un singur lucru pe care-l puteam face. Incordez bine picioarele si astept socul. Parasuta inainteaza spre pamant. Ating solul. Ma las in fund si incep sa patinez pe fund in iarba. Rezultatul? Toata ziua am preferat sa stau in picioare.
Lasand la o parte toate neplacerile unui salt cu parasuta si pastrand doar adrenalina capatata si frumusetea saltului si peisajului pe care am putut sa-l admir pe timpul coborarii cu parasuta am ajuns la o singura concluzie. Vreau sa fac in continuare parasutism.
La cat mai multe salturi !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu