O noua zi de vacanta, una din ultimele zile de vacanta,o zi torida, in care toamna nu vrea cu niciun chip sa-si faca simtita prezenta, ma intampina calduros. Deschid ochii si sunt orbit de lumina puternica a unui soare de toamna. Incercand sa ma obisnuiesc cu lumina puternica ma dau jos din pat si merg la baie sa indeplinesc ritualul diminetii.
In timp ce imi savuram micul dejun in fata calculatorului primesc un mesaj de la Claudiu. "Bai, iesi peste o ora cu mine si Alex? Vin si fete si vine si Laura". Fericit ca am o posibilitate de a o vedea din nou pe Laura, accept sa ies si, dupa ce termin de mancat, ma pregatesc pentru iesire. Ma imbrac cu haine combinate in cel mai street mod pe care mi-l permitea garderoba si plec de acasa.
Pe strada ma gandesc la cea mai buna metoda de a o impresiona pe Laura. Ma gandesc ca as putea sa o impresionez prin limbajul meu destul de elevat pentru cei 13 ani ai mei sau prin talentul meu de gimnast urban sau prin comportamentul meu de baiat de cartier. Tot cautand modalitati cat mai ingenioasa ajung la locul in care trebuia sa ma intalnesc cu cei doi prieteni: Alex si Claudiu. Ne salutam cu un salut personalizat si mergem impreuna spre zona fetelor vorbind infocati despre ultimele noastre interactiuni cu vreo fata. In scurt timp ajungem in fata blocului fetelor si ne intalnim cu acestea.
Ca un avertisment parca venit de la o ghicitoare escroaca imi suna telefonul. Era mama.
- Andrei, ce faci?
- Bine, raspund eu, am iesit afara cu niste prieteni.
- Bine. Dar stii ca nu ti-ai terminat temele de vacanta. Du-te acasa si fa-ti temele. Pana ajung eu acasa sa le ai aproape terminate. Bine?
- Da, mami. Merg acum acasa. raspund eu plictisit dupa care ii inchid telefonul.
Dar numai la plecatul acasa nu-mi era gandul. Ma duc la fete si incep maratonul de glume, incercand sa-i atrag atentia, dar, spre completa mea dezamagire, nici macar nu se uita in directia mea.
Gandindu-ma ca daca as face ceva nebunesc i-as atrage atentia il iau pe Claudiu si ii propun sa mergem sa sarim de pe terasa scarii de bloc. A fost incantat de idee, asa ca am anuntat grupul ce vrem sa facem si am pornit spre locul de unde planuiam sa sarim, urmati de grupul format din aproximativ 10 pusti.
Am sarit de cateva ori, ne-a placut si, planuind sa o uimesc pe Laura, am decis sa imi iau avand si, sarind de pe terasa blocului, sa ma prind de creanga unui copac, de unde sa-mi dau drumul intr-o aterizare perfecta in gradina din spatele blocului.
Imi fac in minte un plan, un plan perfect, dupa care imi iau avant spre marginea terasei. Dar ma opresc brusc pe marginea terasei si nu mai execut saltul. Frica m-a impietrit in momentul in care trebuia sa sar. Dar, dorindu-mi din tot ce am sa o impresionez pe Laura, incerc din nou sa sar, dar sunt surprins de acelasi rezultat. Ca si cum o entitate mai puternica decat o fiinta fizica nu ar vrea ca eu sa sar.
Intr-un final, dupa ce las teoriile filozofice deoparte, imi iau avant pentru a treia oara si, ignorand sentimentul de frica ce mi-a invadat fiecare muschi, am sarit. Au urmat cateva milisecunde in care simteam mult iubitul sentiment de plutire, dupa care vedeam cum copacul se apropia de mine. Mi-am intins gratios mainile inainte si am prins creanga. Dar in planul meu perfect am uitat sa adaug un lucru. Creanga era uda deoarece plouase cu o zi inainte. Saltul meu perfect urma sa se transforme intr-o catastrofa. Mainile mi-au alunecat pe creanga uda, iar corpul meu a executat o miscare de rotatie in jurul crengii pana in momentul in care am ajuns intr-o pozitie paralela fata de sol, iar mainile mele s-au desprins de creanga aflata la 4-5 metri de sol. Inertia saltului m-a impins la cam un metru in fata copacului si inca un metru deasupra crengii, unde zborul meu a luat sfarsit. Am observat cum, pentru o clipa, stau suspendat in aer, iar apoi cum incep sa ma apropii de pamantul care ma doreste atat de mult. Mi-am dat seama ingrozit ca urma sa ma izbesc de pamant. Stiam ca o sa doara. Ma asteptam la o durere ingrozitoare, care sa fie prezenta pana in cea mai mica celula a corpului meu, si am inchis ochii. Dupa cateva clipe lungi in care agonia imi chinuia constiinta am atins pamantul. O bufnitura puternica mi-a ingrozit urechile, dar asta a fost tot. Fara durere. Nu am simtit decat impactul si nimic mai mult. Au urmat cateva secunde in care tot ce vedeam era un joc domol de culori vii pe fundal negru. Dupa care vocea unuia din prieteni m-a trezit la viata.
- A murit! declara unul din cei care au vazut intreaga scena.
- Nu, nu are cum sa moara, trebuie sa traiasca! aud o alta voce.
Apoi un zumzet inghite toate vocile si nu am mai putut intelege nimic. Incerc sa ma ridic. Ma intorc pe burta si ma ridic in genunchi si ma sprijin in maini. Incerc sa inspir, dar nu reusesc. Ma lupt cateva clipe sa iau o gura de aer, dar e ca si cum as incerca sa-l prind cu mana. Deodata o durere groaznica imi sageteaza umarul. O durere atat de puternica incat imi pierd echilibrul si cad pe sol. Ma ridic din nou in genunchi si duc mana sanatoasa la umarul cu pricina. Imi dau seama ca am clavicula rupta, dar imi amintesc ca, cu un an inainte, mi-am rupt clavicula stanga la patinoar. Pipai clavicula rupta sperand ca umarul pe care il ating este cel stang. Neputand sa-mi dau seama care e stanga si care e dreapta, duc mana si la celalalt umar si imi dau seama ca aceea a fost rupta cu un an inainte. O furie puternica ma invaluie si incerc sa injur, sa blestem, sa spun ceva ca sa ma descarc, dar din gura mea nu iese nimic, nici macar un firisor de aer.
Durerea din umar se inteteste si incepe sa se imprastie si in alte locuri din corp. Durerea este atat de puternica incat nu mai pot rezista sa am vreun muschi contractat si cad. Reusesc cu ultimele puteri sa ma tarasc pana la un tufis pe care sa-mi asez capul ca sa imi stea clavicula putin mai fixa si astfel sa se mai domoleasca durerea. Ii vad in ceata pe copii aflati pe terasa, dar ochii mi se inchid si, pe masura ce negura pleoapelor imi micsoreaza campul vizual, simt o caldura iubitoare ce imi invaluie corpul si imi alina durerile. Vrand sa scap cat mai repede de durere inchid ochii. Durerea a incetat, iar corpul meu este prins in aceeasi caldura minunata.
Deodata ma trezesc in fata unui fel de ecran care se afla peste tot in jurul meu si in care se derula scene din viata mea. Ma vad cand eram mic...prima jucarie...aniversarea de la 4 ani...prima zi de scoala...prima invatatoare...prima prietena..prima cazatura..prima vanataie pe care mama a sarutat-o si despre care mi-a promis ca urma sa se vindece...Au urmat nenumarate amintiri, unele pe care nici nu mi le mai aminteam, iar apoi o imagine in care eram eu imbracat in hainele pe care le purtam in fata ecranului si in care stateam pe o bordura in fata unei masini de politie, privind in gol si scrasnind din dinti de durere. O voce imi sopteste in minte: "Du-te!". O ascult si incerc sa ma apropii de ecran, dar o durere puternica ma izbeste in piept si in umarul drept. Ma indepartez speriat de ecran si aceeasi voce calma imi spune: "Ignora durerea. Du-te!". Din nou ma supun vocii din capul meu, crezand ca e propria-mi constiinta si ma indrept spre ecran ignorand complet durerea care-mi sfasia umarul si-mi facea pieptul sa explodeze. Brusc nu mai vad scena de undeva din spate, ci de pe bordura, din fata masinii de politie. Mi se face sete si cer putina apa politistilor. Unul din ei imi da o sticla de apa si dupa ce beau simt durerea mult mai puternica si cad pe bancheta din spate a masinii de politie. Din departare se aude sunetul unei ambulante acoperit de zgomotul traficului, dar dupa cateva minute o vad. Este o ambulanta...o ambulanta! Si toata numai pentru mine. Incerc sa zambesc. Doare. Renunt.
Doctorii coboara din ambulanta o targa pe care ma aseaza cu grija si apoi pornesc spre un spital. Sunt fericit sa stiu ca traiesc, dar acum mai ramane o singura problema. Cum va reactiona mama cand va afla ca nu mi-am facut temele?
In timp ce imi savuram micul dejun in fata calculatorului primesc un mesaj de la Claudiu. "Bai, iesi peste o ora cu mine si Alex? Vin si fete si vine si Laura". Fericit ca am o posibilitate de a o vedea din nou pe Laura, accept sa ies si, dupa ce termin de mancat, ma pregatesc pentru iesire. Ma imbrac cu haine combinate in cel mai street mod pe care mi-l permitea garderoba si plec de acasa.
Pe strada ma gandesc la cea mai buna metoda de a o impresiona pe Laura. Ma gandesc ca as putea sa o impresionez prin limbajul meu destul de elevat pentru cei 13 ani ai mei sau prin talentul meu de gimnast urban sau prin comportamentul meu de baiat de cartier. Tot cautand modalitati cat mai ingenioasa ajung la locul in care trebuia sa ma intalnesc cu cei doi prieteni: Alex si Claudiu. Ne salutam cu un salut personalizat si mergem impreuna spre zona fetelor vorbind infocati despre ultimele noastre interactiuni cu vreo fata. In scurt timp ajungem in fata blocului fetelor si ne intalnim cu acestea.
Ca un avertisment parca venit de la o ghicitoare escroaca imi suna telefonul. Era mama.
- Andrei, ce faci?
- Bine, raspund eu, am iesit afara cu niste prieteni.
- Bine. Dar stii ca nu ti-ai terminat temele de vacanta. Du-te acasa si fa-ti temele. Pana ajung eu acasa sa le ai aproape terminate. Bine?
- Da, mami. Merg acum acasa. raspund eu plictisit dupa care ii inchid telefonul.
Dar numai la plecatul acasa nu-mi era gandul. Ma duc la fete si incep maratonul de glume, incercand sa-i atrag atentia, dar, spre completa mea dezamagire, nici macar nu se uita in directia mea.
Gandindu-ma ca daca as face ceva nebunesc i-as atrage atentia il iau pe Claudiu si ii propun sa mergem sa sarim de pe terasa scarii de bloc. A fost incantat de idee, asa ca am anuntat grupul ce vrem sa facem si am pornit spre locul de unde planuiam sa sarim, urmati de grupul format din aproximativ 10 pusti.
Am sarit de cateva ori, ne-a placut si, planuind sa o uimesc pe Laura, am decis sa imi iau avand si, sarind de pe terasa blocului, sa ma prind de creanga unui copac, de unde sa-mi dau drumul intr-o aterizare perfecta in gradina din spatele blocului.
Imi fac in minte un plan, un plan perfect, dupa care imi iau avant spre marginea terasei. Dar ma opresc brusc pe marginea terasei si nu mai execut saltul. Frica m-a impietrit in momentul in care trebuia sa sar. Dar, dorindu-mi din tot ce am sa o impresionez pe Laura, incerc din nou sa sar, dar sunt surprins de acelasi rezultat. Ca si cum o entitate mai puternica decat o fiinta fizica nu ar vrea ca eu sa sar.
Intr-un final, dupa ce las teoriile filozofice deoparte, imi iau avant pentru a treia oara si, ignorand sentimentul de frica ce mi-a invadat fiecare muschi, am sarit. Au urmat cateva milisecunde in care simteam mult iubitul sentiment de plutire, dupa care vedeam cum copacul se apropia de mine. Mi-am intins gratios mainile inainte si am prins creanga. Dar in planul meu perfect am uitat sa adaug un lucru. Creanga era uda deoarece plouase cu o zi inainte. Saltul meu perfect urma sa se transforme intr-o catastrofa. Mainile mi-au alunecat pe creanga uda, iar corpul meu a executat o miscare de rotatie in jurul crengii pana in momentul in care am ajuns intr-o pozitie paralela fata de sol, iar mainile mele s-au desprins de creanga aflata la 4-5 metri de sol. Inertia saltului m-a impins la cam un metru in fata copacului si inca un metru deasupra crengii, unde zborul meu a luat sfarsit. Am observat cum, pentru o clipa, stau suspendat in aer, iar apoi cum incep sa ma apropii de pamantul care ma doreste atat de mult. Mi-am dat seama ingrozit ca urma sa ma izbesc de pamant. Stiam ca o sa doara. Ma asteptam la o durere ingrozitoare, care sa fie prezenta pana in cea mai mica celula a corpului meu, si am inchis ochii. Dupa cateva clipe lungi in care agonia imi chinuia constiinta am atins pamantul. O bufnitura puternica mi-a ingrozit urechile, dar asta a fost tot. Fara durere. Nu am simtit decat impactul si nimic mai mult. Au urmat cateva secunde in care tot ce vedeam era un joc domol de culori vii pe fundal negru. Dupa care vocea unuia din prieteni m-a trezit la viata.
- A murit! declara unul din cei care au vazut intreaga scena.
- Nu, nu are cum sa moara, trebuie sa traiasca! aud o alta voce.
Apoi un zumzet inghite toate vocile si nu am mai putut intelege nimic. Incerc sa ma ridic. Ma intorc pe burta si ma ridic in genunchi si ma sprijin in maini. Incerc sa inspir, dar nu reusesc. Ma lupt cateva clipe sa iau o gura de aer, dar e ca si cum as incerca sa-l prind cu mana. Deodata o durere groaznica imi sageteaza umarul. O durere atat de puternica incat imi pierd echilibrul si cad pe sol. Ma ridic din nou in genunchi si duc mana sanatoasa la umarul cu pricina. Imi dau seama ca am clavicula rupta, dar imi amintesc ca, cu un an inainte, mi-am rupt clavicula stanga la patinoar. Pipai clavicula rupta sperand ca umarul pe care il ating este cel stang. Neputand sa-mi dau seama care e stanga si care e dreapta, duc mana si la celalalt umar si imi dau seama ca aceea a fost rupta cu un an inainte. O furie puternica ma invaluie si incerc sa injur, sa blestem, sa spun ceva ca sa ma descarc, dar din gura mea nu iese nimic, nici macar un firisor de aer.
Durerea din umar se inteteste si incepe sa se imprastie si in alte locuri din corp. Durerea este atat de puternica incat nu mai pot rezista sa am vreun muschi contractat si cad. Reusesc cu ultimele puteri sa ma tarasc pana la un tufis pe care sa-mi asez capul ca sa imi stea clavicula putin mai fixa si astfel sa se mai domoleasca durerea. Ii vad in ceata pe copii aflati pe terasa, dar ochii mi se inchid si, pe masura ce negura pleoapelor imi micsoreaza campul vizual, simt o caldura iubitoare ce imi invaluie corpul si imi alina durerile. Vrand sa scap cat mai repede de durere inchid ochii. Durerea a incetat, iar corpul meu este prins in aceeasi caldura minunata.
Deodata ma trezesc in fata unui fel de ecran care se afla peste tot in jurul meu si in care se derula scene din viata mea. Ma vad cand eram mic...prima jucarie...aniversarea de la 4 ani...prima zi de scoala...prima invatatoare...prima prietena..prima cazatura..prima vanataie pe care mama a sarutat-o si despre care mi-a promis ca urma sa se vindece...Au urmat nenumarate amintiri, unele pe care nici nu mi le mai aminteam, iar apoi o imagine in care eram eu imbracat in hainele pe care le purtam in fata ecranului si in care stateam pe o bordura in fata unei masini de politie, privind in gol si scrasnind din dinti de durere. O voce imi sopteste in minte: "Du-te!". O ascult si incerc sa ma apropii de ecran, dar o durere puternica ma izbeste in piept si in umarul drept. Ma indepartez speriat de ecran si aceeasi voce calma imi spune: "Ignora durerea. Du-te!". Din nou ma supun vocii din capul meu, crezand ca e propria-mi constiinta si ma indrept spre ecran ignorand complet durerea care-mi sfasia umarul si-mi facea pieptul sa explodeze. Brusc nu mai vad scena de undeva din spate, ci de pe bordura, din fata masinii de politie. Mi se face sete si cer putina apa politistilor. Unul din ei imi da o sticla de apa si dupa ce beau simt durerea mult mai puternica si cad pe bancheta din spate a masinii de politie. Din departare se aude sunetul unei ambulante acoperit de zgomotul traficului, dar dupa cateva minute o vad. Este o ambulanta...o ambulanta! Si toata numai pentru mine. Incerc sa zambesc. Doare. Renunt.
Doctorii coboara din ambulanta o targa pe care ma aseaza cu grija si apoi pornesc spre un spital. Sunt fericit sa stiu ca traiesc, dar acum mai ramane o singura problema. Cum va reactiona mama cand va afla ca nu mi-am facut temele?
