Atentat la corazon

     Era o dimineata torida de iarna. Simteam cu plictiseala imi inunda fiecare por al pielii, cum imi ucide fiecare neuron. Totul e negura. Nimic nu ma poate scoate din moleseala. Parca nu am chef de nimic, nici sa respir.
    Deschid ochii. Privesc tavanul. Acelasi verde-turcoaz sta sa-mi cada in cap. Nu vreau sa ma ridic din comoditatea patului, dar corpul imi cere asta. Ma dau jos din pat si merg spre baie. Ma privesc in oglinda in timp ce-mi clatesc fata cu apa rece. Aceeasi ochi nu foarte mari si caprui ma privesc din oglinda, privesc firisoarele de apa care-mi strabat fata intr-o cursa lenta spre barbie. Le observ cum se unesc intr-un singur firisor, iar mai apoi cum parasesc fata mea picatura cu picatura. Ma despart de figura din oglinda si ma indrept spre camera, unde vreau sa ma imbrac pentru a merge la bucatarie.
     Dupa ce am intrat in camera am vazut resturile de mancare si hainele aruncate pe scaun si masa."Le voi aduna mai tarziu", gandesc eu. Dau sa deschid usa sifonierului si o gramada de haine imi cade in cap. Fiind surprins, m-am dezechilibrat si am cazut pe covor, in timp ce cate-un tricou singuratic isi face curaj si sare din sifonier la picioarele mele. Sa fie sanatos! Ma ridic din gramajoara de haine si aleg o bluza si o pereche de pantaloni, pe care le imbrac alene si plec spre bucatarie.
     Acolo alte surprize. Pe masa stau insirate cateva farfurii cu mancare si niste firimituri ratacite joaca "Scrabble" pe blat. Sa fie sanatoase! Iau o farfurie din cele de pe masa si incep sa adun mancarea din celelalte, apoi o pun la microvaluri, setez programul si astept. Incep sa numar secundele, dar parca nu ar vrea sa plece. Privesc rotita ce indica timpul. Parca sta pe loc. Dupa 3 minute, care mi s-au parut 3 ore, a sunat si clopotelul care ma anunta ca s-a incalzit mancarea. Iau farfuria, binecuvantez mancarea si incep sa mananc. Termin de mancat si revin in camera. Ridic lucrurile de pe jos si le inghesui in camera. Pornesc calculatorul si caut mouse-ul in gramada de gunoaie de pe birou. Il gasesc si astept. Se deschide calculatorul si primul lucru pe care-l observ este ceasul: 14:00. Ma mai uit o data, crezand ca n-am vazut bine. Aceeasi ora imi zambeste din coltul ecranului. Iau un telefon si vad aceeasi ora. Vai, trebuie s-o sun pe Alice. Iau repede telefonul, formez numarul...0-7-9-7-8-8-4-1-9-5 si astept. Nu raspunde. Las telefonul jos si intru pe messenger. O gasesc online si o intampin. Vorbesc putin cu ea si imi spune sa o sun. Ma conformez, ca doar nu vreau sa fiu lovit de vreun hurricane kick sau koro-jutsu in vintre. Imi place praporele meu asa cum e.
    - Alo, Alice? Ce mai faci?
    - Bine, uite acum m-am trezit. Tu ce faci?
Cantaresc cele auzite si ma ii raspund in gluma.
    - Si la tine a venit fusu de China?
    - Ce sa vina, ma? Termina cu glumele astea proaste.
Imi dau seama ca nu sunt in stare sa mai fac nimic, nici macar glume, asa ca tac. Vocea ei suava ca susurul unui parau de munte sparge tacerea.
    - Kaze, m-am uitat prin arhivele tale. Cine sunt fetele cu care tot vorbesti?
Am inghetat.
    - Despre ce tot vorbesti?
    - Am vazut ca vorbeai cu fete.
    - Si ti se pare ceva iesit din comun sa vorbesc cu fete?
    - Multe fete.
    - Si ti se pare ceva iesit din comun sa vorbesc cu multe fete? Stii, majoritatea dintre fetele alea imi sunt bune prietene, daca nu-ti convine da-mi papucii. raspund eu suparat ca ma tragea la raspundere pentru niste conversatii.
    - Bine, raspunde ea sec.
Deodata vad cum nu mai vad nimic si toata atentia mi se indreapta catre receptor.
    - Stai, glumeam. Nu trebuie sa ne certam.
    - Nu, Kaze, nu. Inainte nu puteam sa fiu aproape de tine pentru ca de fiecare data cineva imi lua locul. Acum la fel. Te-ai schimbat, dar esti la fel. Nu mai umbli sa agati fete, dar tot pierzi timp cu ele. Pentru mine cand o sa ai timp?
    - Hey, mereu voi avea timp pentru tine. Nu-ti face griji in privinta asta.
    - Dar ce timp, Kaze? Cu mine sa vorbesti la telefon si cu alte fete sa te intalnesti? Nu merit eu mai mult decat merita ele?
    - Ba da, si ne intalnim, ce-i drept, mai rar, pentru ca am si alte treburi. Si cu ele ma intalnesc din diverse motive. Nu ies cu ele doar sa le vad moaca.
    - Cu sau fara motive, eu nu mai suport. M-am saturat sa fiu mereu pe ultimul loc.
Simt cum o teama amestecata cu furie se naste in mine. Imi dau seama ca cea mai mare dorinta a mea ar fi sa inchid telefonul si sa nu-i mai aud reprosurile. Dar asta nu va rezolva nimic, ecoul cuvintelor sale imi va rasuna neincetat in urechi. Incerc sa-mi pastrez calmul. Nu vreau sa fac o scena, vreau sa fiu calm.
     - Kaze, nu mai merge. Eu ma retrag. Imi pare rau, dar chiar nu mai pot suporta.
Nici eu nu mai pot suporta tensiunea si ii raspund cu o voce pe care, ca prin minune, reusesc s-o mentin calma.
     - Ei, bine. Daca nu mai vrei sa ai de-aface cu mine poti incepe de acum inchizandu-mi telefonul.
As mai fi vrut sa spun ceva, dar deja convorbirea a fost intrerupta. Simt cum sangele imi navaleste in cap. Cum totul se darama. Sunt in camera mea, dar nu mai recunosc nimic. Vad usa. Vreau sa plec, sa evadez. Dar in alergarea mea catre usa simt cum ceva ma prinde si ma arunca la podea. Nu pot scapa..Sunt propriul meu prizioner si totodata propriul meu paznic. Sunt incuiat intr-o cusca de oase. Vreau sa strig dar o mana puternica imi impiedica orice sunet. Urmaresc mana. O recunosc, e propria mea mana. Sunt propriul meu prizioner. Ma uit spre raftul cu carti..atatea carti, dar in niciuna nu scrie cum poti scapa de suferinta, niciuna nu-ti poate alina durerile. Sau poate?
      Cuprind toate cartile cu privirea. Sus, cea mai de sus carte imi atrage atentia. Sclipiri aurii o impodobesc din loc in loc. O recunosc, e Biblia. Cu ce ma poate ajuta o Biblie? Ma ridic si ma duc spre raftul cu carti ca s-o iau, apoi ma trantesc pe scaun si incep s-o rasfoiesc. Peste tot aceleasi cuvinte: "Te iubesc...Am murit pe cruce pentru tine..Isus te iubeste...Isus vrea sa te ajute..vrea sa fii al Lui". Ce cuvinte frumoase. Ce iubire minunata. Continui sa citesc, si un bip scurt ma anunta ca am primit un mesaj. Un mesaj scurt din partea lui Alice: "Suna-ma!" Iau telefonul si o sun. Nici nu apuc sa-mi dau seama ca suna ca si aud minunata voce tremurand in receptor.
    - Kaze? Imi pare rau. Nu vreau sa plec. Doar ma simt singura. Si cand stiu ca pleci cu vreo fata am senzatia ca vei pleca definitiv, ca voi ramane cu adevarat singura.
    - Nu-ti face griji. Nu voi pleca niciodata. Nu o sa fii singura pentru ca nu voi mai pleca niciodata. Ok?
    - Bine, raspunde ea cu voce joasa. As mai vrea sa te rog ceva.
    - Orice, scumpo.
    - Poti sa iesi cu mine acum? Poti lasa totul deoparte si sa iesi cu mine acum?
    - Bineinteles. Acum plec. Te sun cand ajung.
    - Minunat, raspunde ea cu o urma radicala de fericire in voce.
Inchid telefonul si ma schimb pentru plecare. Ma fac baiat gigea si plec. In mai putin de o ora ajung aproape de casa ei. O vad. Ma asteapta la un colt de strada. Privirea ei ma patrunde. Am senzatia ca poate vedea in interiorul meu, ca-mi poate vedea sufletul. Si zambeste, zambeste cu cel mai minunat zambet pe care l-am vazut vreodata. Merg spre ea si o imbratisez. Imi sopteste cald la ureche.
    - Am glumit!
Incerc sa ma eliberez din imbratisare si sa o intreb la ce se refera. Cu ce a glumit? Dar ma strange si mai tare la pieptul sau si ma cufund in imbratisarea ei, stiind ca intrebarea mea nu va avea niciodata un raspuns.
 
   
      

Cu familia la cumparaturi

     Intr-o stralucitoare zi de plina iarna, lipsita de orice trasatura caracteristica anotimpului cadourilor, dintr-o casa se aud strigatele disperate de ajutor ale unei chitari chinuite in cel mai sadic mod posibil. Kaze canta...
     Cu degetele bine infipte in urechi, mama se apropie de mine cu grija si ma bate pe umar. Ma opresc din divina cantare si ma uit linistit spre ea.
    - Hai sa mergem in Auchan sa cumparam ceva.
    - De ce se mergem pana un Auchan cand putem sa mergem in Cora? E mult mai aproape, raspund eu sec.
    - Pentru ca in Cora nu gasesc ce gasesc in Auchan.
Refuz categoric sa merg pana in Auchan, dar sunt de acord sa-i fiu caraus pana in Cora. Asa ca plecam cu pasi grabiti catre "cel mai mare hipermarket din Romania. Stii de ce revii!". Dar se pare ca toti ai ceva impotriva mea astazi. Ajung in statia de autobuz si mama ma roaga din sufletel sa ma uit sa vad daca vine autobuzul. Arunc o privire piezisa peste umar, nu vad nicio masina cu luminite, deci ii spun mamei ca nu vine autobuzul. Decidem sa mergem pe jos. Dupa nici 2 minute aud zgomot de anvelope de proportii gigantice (cam cat alea de autobuz) si imi dau seama ca a venit autobuzul. In acel moment simt cum doua entitati ectoplasmatice de o putere bioenergetica fenomenala incep un razboi in mine. Din fericire, arbitrul declara entitatea pozitiva castigatoare si ma multumesc cu un lung oftat si sa refuz sa mai iau vreo masina. Am mers pe jos tot drumul ce trebuia parcurs cu masina. Nu-i problema, doar suntem sportivi.
     Ajungem in statia destinatie de autobuz si o iau pe drumul binecunoscut spre Cora. Dupa cativa pasi constat ca sunt singur. Ma uit in spate. Mama si fratele meu stau bine pironiti in asfalt, asteptand decizia mea.
    - Hai in Auchan, Andrei. Te rooooog. Acolo sunt mai multe magazine..
    - Nu merg, ma, pana acolo. E departe. Nu vreau sa mergem acolo doar pentru ca te-ai obisnuit tu cu magazinul acela. Ok? Mergem in Cora si sa vezi ca o sa te simti si aici ca acasa.
Mama capituleaza si vine spre mine posomorata, pregatita sa mergem in Cora. Cand ajunge langa mine ma loveste sentimentul acela stupid de vinovatie si maniere si fac cale intoarsa spre drumul catre Auchan, zorindu-mi familia sa se grabeasca. Un zambet larg lumineaza fata mamei mele si o vad cum zburda pe langa mine pe drumul catre Auchan. Si eu care credeam ca eu sunt imatur. Dar lasa, toti avem dreptul la manifestarea fericirii prin modalitati originale.
     Ajungem in Auchan. Mama vrea sa-mi faca o surpriza si sa-mi cumpere parpalac de iarna. O fericire infama incearca cu disperare sa-mi contorsioneze fata intr-un zambet fortat. Nu reuseste.
    - Bine. Hai sa cautam parpalace. Dar repede ca trebuie sa ma intalnesc si cu Alice mai tarziu.
Dupa aproximativ o ora de cautat parpalace, ca stim toti cum e cu mamele la cumparaturi. "Nu sta bine la umeri...Te face sa pari gras..E prea lung..Nu are gulerul frumos..Are o ata iesita in afara..E culoarea ta preferata...Nu-i bun". In fine, revenim. Dupa aproximativ o ora de cautat parpalace imi suna telefonul. Era Alice.
    - Kaze! Daca ai putea sa iesi cam in 30 minute ar fi minunat.
    - Nu pot iesi chiar acum ca sunt cu mama la cumparaturi. Te sun eu in cam 2 ore. Ok?
    - Mda...Ok.Suna-ma atunci.
    - Imi pare rau, aorta rupta din inima mea, chiar nu pot iesi acum.
    - Nu face nimic, serios. Suna-ma cand termini.
    - Okey, honey. Te sun eu cand...
Dar, inainte sa-mi termin declaratia telefonica de dragoste, aud binecunoscutul ton de ocupat, semn ca a inchis telefonul. Mda, s-a suparat.
     O zoresc pe mama sa iesim din magazin si colindam alte magazine, dar de data asta folosindu-ne mai mult de ochi. Daca nu vedeam parpalace plecam in cea mai mare fuga spre urmatorul magazin. O cursa contra timp a parpalacelor de iarna. Cursa se opreste intr-un magazin de proportii oarecum mai mari, in care vedem ce ne-am dorit. Intr-o arie a magazinului gasim parpalace. Probez cateva. Imi place unul. Ma gandesc sa-l retinem. Mergem cu el la casa si o rugam pe vanzatoare sa ni-l pastreze aproximativ o ora.
      Intre timp merg cu mama sa mai probez niste parpalace. Dar, totusi, aveam senzatia ciudata ca nu eram dorit in acea arie a magazinului. O ignor si continui sa probez un parpalac. Ma admir in oglinda cand vad in reflexie un paznic ce se uita mirat la mine. Se apropie de mine si, cu un ton care abea reusea sa-si stapaneasca rasul, ni se adreseaza:
    - Scuzati-ma, domnisoara, dar la parter se gasesc numai haine de dama.
Simt cum tot sangele imi navaleste in obraji si incerc sa ma bag cu totul in haina aceea. Astept sa-l vad plecand si ma uit la mama cu o furie amestecata cu rusine si nesiguranta pe orientarea mea sexuala. O intreb cu voce tremuranda.
    - Cate dastea am probat eu?
    - Vreo 6-7. raspunde mama incercand sa-si aminteasca.
Incerc sa fug, sa dispar din magazinul acela, dar picioarele imi raman tari pe gresia rece din magazin. Ma uit la mama. Stiam ca mai e o dilema. Cine ii va spune vanzatoarei  ca nu mai vrem haina pe care am oprit-o?
Mama se duce gratios catre casa de marcat si ii spune cateva cuvinte in fuga, cuvinte ce probabil vroiau sa exprime faptul ca nu mai vrem haina.
     Dupa acea experienta renunt la toata dorinta de a avea o haina mai office de iarna si plecam in supermarket sa luam de mancare. Acolo alte minuni capata contur.
     Trecem intai pe langa raionul de jucarii sa-si cumpere si fratemiu o jucarie. Ca doar a venit Craciunul. Isi alege un set de chestii batause de plastic si mergem mai departe. Cumparam de-ale gurii pentru toti si dau sa plec. Mama se opune.
    - Eu nu mananc carne. Trebuie sa-mi iau si pentru mine ceva de mancare.
O rog sa-si cumpere carne din iarba mai repede, dar se pare ca nu ma mai aude. Vegeta e lumea ei. Dupa lungi cautari de iarba cat mai consistenta mergem si noi spre casa de marcat. Deodata mama, ca si lovita de un fulger se indreapta spre fratemiu si il intreaba furtunos:
    - Edy. Esti sigur ca vrei sa-ti cumperi jucaria asta? Inca mai ai timp sa alegi alta.
    - Defapt, vroiam o figurina de colectie Ben 10. raspunde el timid.
    - Bine, atunci du-te cu Andrei si alege-ti alta jucarie. Ok? spune ea, uitandu-se intrebator la mine.
Dau din umeri si il iau pe fratemiu spre raionul cu jucarii. Ajungem acolo. Lasam cutia inapoi pe raft si fratemiu ma duce spre alte serii de jucarii. Il vad cum alege o cutie cu un fel de om-gandac de plastic. Il intreb de ce a ales ala si imi spune ca e una din figurinele de colectie Ben 10 care ii lipsesc. Brusc ma simt transportat in alta lume. Imi amintesc de propria-mi obsesia de a colectiona chestii de la "Mr. Snacky". Dar imi revin rapid si mergem spre casa de marcat. Pe drum dau peste un om. Ma ia in brate. Ma uit mirat la el si zambesc. Daca ma saruta data viitoare? Merg la casa. Mama a disparut. O sun si descopar absolut deloc mirat ca e la un stand cu paste fainoase. Evident, trebuia ea sa mai cumpere ceva.
     In final iesim din magazin si ne indreptam spre unul in care am vazut parpalace misto. La intrarea in magazin mama imi spune:
    - Andrei, sa stii ca il probezi acum. Dar nu mai am bani sa ti-l cumpar chiar acum.
O furie neasteptata la loveste in moalele capului cand ma uit spre sacosile de cumparaturi. Incercand sa-mi canalizez furia in energie Chi si sa o transform in Karma pozitiva fac cale intoarsa, ies din Auchan si merg spre casa. Pe drum o sun pe Alice.
    - Hey, honey. Tocmai am iesit din magazin. Ai putea iesi in cam 30-40 minute?
    - Nu mai pot acum. Daca m-ai fi sunat cu 30 minute mai devreme as fi putut iesi. Imi pare nespus de rau. ofteaza ea.
    - Ok. E ok. Poate ne vedem maine.
Inchid telefonul si grabesc pasul spre casa. Niciun cuvant pana ce ajung acasa si asa se termina ziua de cumparaturi in familie.

Lavinia e praf si pute

 



      In ziua de 21 Decembrie 2011 merg si eu la scoala ca oricare elev silitor, care in ultima saptamana de scoala nu gaseste absolut nimic mai interesant decat mersul la scoala.
     Tot Bucurestiul parea lovit de o amorteala generala. In metrou nu se aude nicio manea din niciun difuzor de Nokia 6234. Ba chiar am calcat un "roacar" nespalat pe picior si acesta nici macar privirea aia amenintatoare de demon lovit de diaree nu mi-a aruncat-o. In fine, ma asez pe scaun, deschid cartea si incep sa citesc. Dupa nici doua pagini citite inchid cartea. Literele parca incepeau un rit traditional din Tanzania. Un fel de dans al ploii mai complex se derula pe paginile ingalbenite ale cartii mele.
     Ies din statia din metrou si simt suflarea Reginei Gheturilor in ceafa. Iau pozitia de om lovit de friguri si ma indrept spre liceu. Imi imaginez inca o zi plictisitoare in incinta unitatii de invatamant "I. N. Socolescu". Dar, spre uimirea mea ulterioara, ziua aceasta planuieste sa devina o zi dintre cele mai active.
     Ajung la scoala si intru in clasa. Tot ce vad sunt vreo 3-4 colegi la fel de tristi si obositi ca mine. Incerc sa gasesc o solutie pentru a ma dezmorti putin si caut in ghiozdan. Gasesc mingea de tenis cu care m-am jucat cu o zi inainte la scoala. O iau si ies cu un coleg pe hol sa ne jucam. Dam cateva pase pline de dragoste pana cand vine fata badyguard Lavinia. Ii zic colegului sa se opreasca pentru ca a venit Lavinia, dar se pare ca nu ma aude pentru ca imi da o noua pasa. Prind mingea. Ma uit la Lavinia. Scrie ceva in caietul ei. Minunat, ne-a dat amenda. Considerand ca daca ne-a dat amenda nu mai are ce sa ne faca continui jocul.
    - Ba terminati cu mingea aia! urla Lavinia dintr-o data.
    - Bai frate, ne-ai dat amenda. Acum lasa-ne sa ne jucam. ii raspund eu plin de repulsie contodentara, dupa care ma intorc la jocul meu.
Intre timp vine o tipa de la alta clasa, se baga in fata mea si se joaca cu colegul meu. Ma retrag si ma uit la fata cum se joaca cu colegul meu. La un moment dat vine mingea spre mine, iar ea vine spre mine dupa minge.
    - Sa stii ca ma jucam si eu, dar e ok..e ok. incep eu un monolog destinat gagicii.
    - Aa. Imi pare rau. Nu te-am vazut. Poftim! raspunde ea vrand sa-mi inmaneze mingea.
    - Nu, nu. Chiar e ok. Joaca-te acolo!
Dupa mai multe insistente din partea ei si refuzuri din partea mea, isi continua jocul. Dar un nou strigat deplorabil din partea Laviniei ne opreste jocul. Colegul meu pleaca de pe hol si raman decat eu si fata. Vazand ca nu se mai poate cu niciun chip sa ma joc pe hol o iau frumos de manuta pe noua mea colega de jucat cu mingea si o invit in umila mea clasa, dupa care o trimit in spatele clasei si continuam sa ne jucam. Dupa maxim 5 minute, monstrul legii isi face aparitia. Dupa primele doua cuvinte pe care le scoate incep sa am o vaga impresie ca aceasta Lavinia a mancat megafoane in tineretile ei glorioase.
    - Ba Kaze. Ma umpli de nervi. Da mingea acum sau mergem la directoare. zbiara ea cat o tin plamanasii.
    - Bai nene, mi-ai dat amenda. Acum da-i drumu de aici. Pa.
    - Atunci hai cu mine la directoare.
    - Hmm...Daca ma gandesc mai bine cred ca iti dau mingea.
    - Nu. Imi dai mingea si vi cu mine la directoare.
    - Bine ma. Hai la directoare.
Si cu nervii ridicati pana la limita cutiei craniene, ma indrept spre cabinetul directoarei. O iau cu mult inaintea Laviniei si dau sa intru in cabinet.
    - Lasa-ma sa intru intai eu! urla ea din spate.
    - Bine ma. Fa-ti damblaua. Intra.
Intra si vorbeste scurt cu directoarea dupa care ma invita grandios inauntru. Intru si vad figura indubitabil curioasa a directoarei. Fac scurt cu mana. O salut politicos si iau o pozitie lejera asteptand sa-mi puna intrebari. Dupa niste intrebari ce nu-si aveau rostul de genul "ti se pare normal sa te joci cu o minge cu diametrul de 8 centimetri in scoala" sau afirmatii de genul "odata mi-a cazut un strugure in cap si m-a durut" ma lasa sa plec si imi confisca mingea.
     Ma duc in clasa foarte nervos si gasesc un dop. Il iau si incep sa ma joc cu o alta colega cu dopul. Intra din nou Lavinia si vorbeste cu un ton foarte grav.
    - Acum ca nu mai ai minge te joci cu dopul?
    - Iesi ma afara si da-mi amenda iar. Hai, zi ca ma joc cu dopul si fac mizerie prin clasa sau crap teste, izbucnesc eu.
Spre surprinderea mea, Lavinia iese din clasa. Dupa un timp ies din clasa si ma duc spre baie. La intrarea in baie dau de Lavinia.
    - Daca te prind in baie la fete te rup cu bataia. spune monstrul agnostic.
    - Ba termina cu tupeu asta ca nu-ti sta bine. Ok? raspund eu cu un aer superior.
    - Ce ai zis ma? Mai zi o data ce-ai zis, raspunde ea venind spre mine si incercand sa se apropie foarte mult de mine. Se ridica pe varfuri incercand sa stea frunte in frunte cu mine, dar, din nefericire, inaltimea ii permite sa ajunga doar undeva in zona gurii mele. Probabil vrea un sarut parintesc sau ceva de genul. Imi dau seama ca are ganduri necurate in momentul in care zaresc tomfa din mana ei. Dar constat ca educatia ei martiala nu include si folosirea tomfelor sau batelor asa ca ma calmez.
    - Am zis sa nu mai fii asa tupeista ca nu te prinde caracterul. Acum poti sa pleci ca nu intru in nicio baie.
    - Bine. De fapt, intra in clasa ca s-a sunat. Hai!
    - Nu, scumpa mea. Intai vreau sa vad cum ii bagi pe toti in clasa si dupa intru eu. Ok?
    - Da? Bine. Lasa ca vezi tu. Ia intrati ma toti in clasa. Acum.
Dupa ce am vazut ca intra toti in clase intru si eu in clasa. Cum am intrat mi-a venit o idee geniala prin care sa contest inteligenta Laviniei. Ies din clasa si ma duc intr-o alta unde gasesc o punga cu crete si le aduc in clasa. Rog un coleg sa ma ajute si incep sa scriu "Lavinia e praf si pute" mare pe tabla. Dupa ce termin de desenat ma duc in spatele clasei sa-mi admir opera. Cand totul parea perfect in clasa intra...Da, chiar ea. Vede mesajul negativist de pe tabla si se intoarce la noi.
    - Aveti referat toata clasa!
Colegii incep sa rada isteric, dupa care se uita spre mine si unul din ei imi spune razand.
    - Ba Kaze, ba. Ti-am zis ma ca o faci praf daca scrii aia. Acum avem referat.
Ma amuz si eu impreuna cu ei si las ziua sa continue in amorteala generala ce a fost spulberata pentru cateva ore.
     Intr-un final se termina orele de curs( cu o ora mai devreme) si plec spre concertul sustinut in acea seara sperand ca amorteala generala sa dispara pentru inca un timp.

50 adevaruri uimitoare despre viata

M-am gandit sa impartasesc cu voi 50 adevaruri uimitoare despre viata :

1) Unghia degetului miijlociu creste cel mai repede.
2) Omul are pana la 1 milion de fire de par in cap.
3)Barba unui om poate creste doar pana la 10 metri, dupa care se opreste.
4)Filele de la mijlocul unui caiet sunt mai scurte decat cele din extremitati.
5)Caii sunt frumosi.
6)Unghiul vizual al omului este de 170 grade.
7)Alice ma iubeste.
8)Faza cu "niciodata sa nu spui niciodata" e o porcarie.
9)Nimeni nu-si poate atinge toti dintii cu limba.
10)Sigur ai incercat asta dupa ce ai citit.
11)Doare sa deschizi parasuta de rezerva.
12)Am cel mai mare par de pe picioare din clasa.
13)Johnny e cel mai paros din clasa. Are par pana si pe spate si umeri.
14)Analiza matematica e chiar grea. Nu inteleg cum poate cineva sa o priceapa.
15)Cea mai saraca tara de pe Pamant(Africa de Sud) este de fapt cea mai bogata. Detine 70% din rezervele de aur.
16)Dante nu a fost scriitor renascentist. Vartejaru a mintit.
17)Musulmanii cred ca viata de apoi reprezinta 7 ceruri si ca in fiecare se bucura de diferinte placeri sexuale.
18)Ghepardul este cel mai rapid aminal. Ajunge la 95km/h.
19)Talpa calului incepe din locul pe care noi il consideram genunchi.
20)E abia 22:58 si deja mi-e somn.
21)Azi a nins 5 minute si a plouat toata ziua.
22)Atunci cand iti ingheata mana iti ingheata intai degetele, apoi palma. Johnny spunea ca e invers.
23)Primul produs cu cod de bare a aparut pe guma Wrigley`s.
24)Cea mai mare companie de tigari nu este Kent. Este Philip Morris.
25)De Craciun primesc o chitara.
26)De la un timp am inceput sa sufar de muschi. Chiar daca n-am.
27)Cea mai citita carte din lume nu este Harry Potter. Este Biblia.
28)Alice inca ma iubeste.
29)Nu numarul de neuroni te face destept, ci numarul de sinapse.
30) Pocaitii nu sunt o secta satanista. Sunt poporul lui Dumnezeu.
31)Si eu o iubesc pe Alice.
32)Daca arunci ceva in sus asteapta-te sa-ti pice in cap. Nu va ramane in aer.
33)Niciodata sa nu scuipi cand sari cu parasuta. Daca vrei neaparat sa faci asta scuipa in lateral(va spun din experienta).
34)Platon a spus candva: "Daca Dumnezeu nu exista si ai crezut in El nu ai nimic de pierdut, dar daca El exista si nu ai crezut in El, atunci pierzi totul".
35)Cipper are muschii naspa. Caii au muschi misto.
36)Sexul nu e cea mai minunata experienta pe care o traieste un om.
37)Femurul poate suporta o greutate de pana la 1000 de ori mai mare decat propria greutate.
38)Omul poate trai pana la 5 minute fara aer, 3 zile fara apa, 30 zile fara mancare. Dar Ilie a rezistat 40 zile dupa ce a mancat 2 turte facute de Dumnezeu.
39)Cea mai inalta cladire din lume este Burj Dubai si are 828 m inaltime. Dar compania Kingdom Holding, din Arabia Saudita au proiectat deja o cladire ce se presupune a ajunge la 1609 m inaltime. Aceasta se va numi Kingdom Tower.
40)Nu-ti poti atinge cotul cu limba.
41)Cel mai inalt salt cu parasuta s-a efectuat de la 30.000 km de sol dintr-un balon. Parasutistul a lesinat si parasuta i-a fost deschisa de aparatul de siguranta.
42)Piramidele nu au fost construite de extraterestrii. Rog "inteligentii cu teorii inteligente" sa se mai documenteze in aceasta privinta.
43)Cred ca Alice inca ma mai iubeste.
44)Cea mai buna arma este corpul uman.
45) In 1923, jocheul Frank Hayes a suferit un atac de cord in timpul unei curse. Calul sau, Sweet Kiss, a terminat pe primul loc, Hayes devenind astfel primul jocheu mort care a castigat vreodata o cursa.
46)Icoanele sunt o prostie. Nimeni nu stie cum a aratat Isus si la fel de putine informatii avem despre ucenici si alti sfinti. Nu existau aparate foto Canon pe vremea aia. Si Dumnezeu Insusi spune sa nu ne facem imagini reprezentand lucrurile din cer(sfintii) sau de pe Pamant. Exod/ Iesirea 20:4-5 (BIBLIE). Curiosii sa cerceteze.

47)Cel mai veninos sarpe din lume este Sarpele Vajnic.Se gaseste in Australia, deci nu va panicati. 

48) Cea mai bogata retea de telefonie din Romania este Orange, nu Cosmote.
49)Oamenii isi doresc, in general, cel mai mult bani.
50) ISUS TE IUBESTE!

Primul meu salt cu parasuta

     Dupa cum unii dintre voi au avut inimaginabila placere sa afle, eu sar cu parasuta. Si ca raspuns pentru urmatoarele intrebari:
Da, sar cu parasuta.
Da, chiar sar din avion.
Da, de cele mai multe ori mi-e frica. Din fericire frica dispare in momentul in care se deschide usa avionului.
     Acum sa ne axam pe motivul pentru care m-am apucat de parasutism si ilustrarea cat mai RGB a primului salt.


     De cand ma stiu eu mi-am dorit sa fiu diferit si, in incercarea mea de a fi diferit, faceam fix lucrurile pe care ceilalti prieteni nu s-ar fi gandit sau nu ar fi avut curaj sa le faca. Cand majoritatea oamenilor prefera sa joace cel mai cunoscut sport la nivel mondial (fotbal) eu am preferat sa joc basket. De ce? Pai..ca sa fiu eu mai diferit.
     Inca de mic am descoperit placerea saltelelor elastice si as putea spune ca prin aceste inventii contemporane mi-am descoperit dorinta de sporturi extreme si setea de adrenalina. Si, cum orice drog incepe in cantitati mici si doar putine reactii adverse, asa am inceput sa devin dependent de "senzatii tari din o mie noua sute saispatru".
      Si am inceput. Prima saritura formidabila (pentru un pustiulica de 10 anisori draguti)..prima gagica impresionata..si da, inevitabil primul os rupt. Asa au decurs urmatorii 6 ani din viata mea. Sarituri.. gagici.. perioade de recuperare la Budimex.
      ~Pentru curiosi, da, inca am oase intregi, aproximativ 200 oase imi sunt neafectate. Am purtat de multe ori armura gipsata. Am avut 2 fracturi de clavicula, dintre care una in 2 locuri; o fisura in ulna sau radius, eu numesc zona aia COT; 2 deplasari de omoplat; o entorsa la glezna; de 2 ori ligament incrucisat la genunchi si, din cate pot eu sa-mi amintesc, lista se opreste aici.~
     Revenind..Pe la varsta de 14 ani primesc o veste dinamita. Vine mama la mine si im spune ca a gasit ea o scoala de parasutism. Accept imediat ideea, dar aflu ca nu pot sa ma inscriu decat la 16 ani.
    Cand am ajuns la varsta acceptata pentru parasutism revine mama sa ma intrebe daca inca mai vreau sa fac parasutism. Pus fata in fata cu o decizie care putea sa-mi schimbe viata (bine, sa-mi termine viata) m-am gandit sa refuz. Dar un gand evident mi-a trecut prin minte. "Cate persoane cunosc eu sa faca parasutism? Niciuna. Cate fete pot sa agat spunandu-le de cum e sa sari cu parasuta? Majoritatea. Da. Accept. Ma apuc de parasutism".
     Ma inscriu. Particip la pregatirile fizice si la cursuri. Apropo, inca mai tin minte cum, dupa o zi de pregatire fizica, aveam febra musculara toata saptamana. Reusesc sa iau examenele cu cea mai mare medie (9.99) si sa fiu primul admis la parasutism. Evident ca toata lumea a aflat in urmatoarea saptamana cu ce medie a reusit Mr. Kaze sa ia examenele.
     Dupa nenumarate plimbari de pomina pana la tarani la aerodrom. Dupa nenumarate zile de pregatire fizica in care tot ce doream era sa cad si sa nu ma mai pot ridica decat dupa ce se termina programul de pregatire. Dupa o gramada de replici de genul "de maine se zboara" a venit si minunata zi in care o voce suava de barbat puternic racneste in mijlocul aerodromului de nicaieri : "In urmatorul echipaj, Urse Andrei".
Aud mult asteptata propozitie. Emotiile ma napadesc. O frica morbida imi cuprinde toate alea si, cand credeam ca sunt in cea mai critica stare posibila, ceva de undeva din zona centrului de greutate imi face semne disperate ca vezica mea a atins apogeul. Fug cat ma tin toate picioarele pana la baie. Dupa ce termin dau sa ma spal pe maini. Dar oglinda care, dupa sparturile pe care le avea, mi-a cumulat aproximativ 1649 ani de ghinion, imi atrage atentia intr-un mod nefiresc. O figura extraterestra ma privea din oglinda. Un chip speriat cu tenul galben stacojiu, buze vinetii si tremurande si ochi mari si bulbucati parca ma implora ceva. Crezand ca imaginatia imi joaca feste ma despart de trista figura din oglinda si ma indrept in fuga spre zona pe care s-a instalat startul parasutistilor. Ma imbrac in costumul original de parasutism. Adidasi rezistenti la aterizari bruste; pantaloni de trening care pot suporta pana la 2 metri de tarare prin iarba; bluza de trening conceputa special pentru a-mi face mainile sa para ca nu tremura.
      Echipat cu ultracostumul de parasutist si cu minunatul aparat salvator in spate ma intrept cu pasi marunti spre avion. Ceva imi intra in fund. Nu mi-am ajustat hamul pe corpul meu. Toata lumea se opreste pentru ca "Printisorul Kaze" sa-si ajusteze hamul. Ca de, doar nu vrem sa cada baietelul din parasuta. Dupa ce primesc cate o injuratura de parasutism si am hamul ajustat ne continuam drumul spre avionul care e facut special pentru parasutistii incepatori. Spun ca e construit special pentru parasutistii incepatori pentru ca, o data urcat in el, ai senzatia ca se rupe din toate alea, iar asta e un bun suport psihologic ce ne face sa vrem cu disperare sa iesim din avion.
      Incepe delocarea. Toata lumea tipa de bucurie. Incerc sa tip si eu. Deschid gura, dar, spre surprinderea mea, tot ce-mi iese din gura este doar o infama cantitate de aer mut. Privesc altimetrul. Sunt la 300 metri de sol. Ma ingalbanesc. Dupa un timp privesc iar altimetrul. 500 metri. Ma invinetesc. Dupa inca un timp privesc iar altimetrul. 1000 metri. Ma inverzesc. Dupa inca 2-3 minute instructorul deschide usa avionului. Prima lacrima imi paraseste ochiul stang si se intreapta cu repeziciune spre barbie. Vad primii parasutisti care sar. Se duc in jos. Incep sa tremur. Tremur atat de tare incat am senzatia ca pot misca avionul. Ba nu, era doar intrarea pe traiect. Instructorul vine la mine sa-mi prinda comanda automata. Urmeaza sa sar. O, Doame, chiar fac asta. Asta e un avion real, o parasuta reala. Nu visez. Toti parasutistii sar si in avion ramanem decat eu si instructorul. Imi face semn sa ma ridic. Incerc sa ma ridic, dar picioarele parca nu mai sunt ale mele. Asa ca ma apuc cu mainile de niste cabluri din avion si ma ridic. Imi tarasc picioarele gelatinate pana spre usa avionului.
   - Pozitia..Salt..Hai..hai hai!!! racneste instructorul
Imi pregatesc pozitia. Imi iau elan si...scot capul pe usa. Vad haul de sub mine si revin in siguranta avionului. Ma uit la instructor. O casca neagra si lucioasa pe care o camera video ma privea patrunzator ii acoperea podoaba capilara. O mustata de veteran de razboi facea imposibila descensiunea oricarui muc ce vroia sa patrunda in gura acestuia. Niste ochelari negri si o protectie pentru barba completau silueta de tip Cyborg din fata mea. Vazand modul in care ma privea si cum imi striga sa sar mi-am dat seama ca nu mai exista decat doua variante.
1) sar din avion
2) imi iau bataie si sar din avion
Fiind invatat inca din copilarie ca bataia doare, am ales prima varianta. Imi fac din nou curaj si incalec pe curentul de aer care dadea tarcoale avionului. O frica groaznica amestecata cu maxim de adrenalina imi invadeaza corpul. Dupa 1-2 secunde, in care am avut timp sa ma gandesc la tot trecutul meu, incep sa ma panichez. Ma misc necontrolat din toate articulatiile pe care stiam si nu stiam ca le am. Imediat dupa aceea ceva ma apuca de umeri si ma trage in sus. Ridic privirea ca sa-i multumesc lui Superman, dar nu vad decat o bucata imensa de material albastru care inainta sigura pe ea deasupra capului meu. Albastrul acelei parasute l-am desemnat ca fiind cel mai frumos albastru pe care l-am vazut in viata mea. Sperand ca parasuta stie ce face mai bine decat mine am inceput sa pilotez pana cand am ajuns aproape de sol. Trebuie sa-mi pregatesc aterizarea. FAIL. Am infundat prea sus, parasuta s-a golit de aer. A mai ramas un singur lucru pe care-l puteam face. Incordez bine picioarele si astept socul. Parasuta inainteaza spre pamant. Ating solul. Ma las in fund si incep sa patinez pe fund in iarba. Rezultatul? Toata ziua am preferat sa stau in picioare.

Lasand la o parte toate neplacerile unui salt cu parasuta si pastrand doar adrenalina capatata si frumusetea saltului si peisajului pe care am putut sa-l admir pe timpul coborarii cu parasuta am ajuns la o singura concluzie. Vreau sa fac in continuare parasutism.
La cat mai multe salturi !!!

Hey iubita, te scot in sat in seara asta?

     Ca un adevarat orasean ma gandesc ca mall-urile, restaurantele de fite, salile de cinema si alte noutati in materie de "goleste-ti buzunarul" sunt intr-o oarecare masura peste puterile financiare ale unui elev/ student. Asa ca o sa mentionez cateva avantaje ale intalnirilor in locuri cu o densitate mai redusa a populatiei. Da, ma refer la iesirile in..sat.

     In primul rand nu trebuie sa va cautati in locuri ingrozitor de mari...Piata Unirii....Victoriei.. sau alte locuri ce starnesc agorafobia din fiecare individ. La sat e mult mai simplu.
    - Hei pisi! Iesim azi?
    - Da. Unde ne vedem?
    - Pai ne intalnim la fantana.
    - Care fantana?
    - Iubita, ai amnezie? Avem o singura fantana in tot satu`.

    Un alt avantaj este cheltuiala mult redusa. De ce sa mananci cancer comestibil la McDonald`s? De ce sa iti poluezi trompa lui Eustachio la concert? De ce sa iti crape corneea la filme 3D? Ei bine, toate aceste lucruri le putem gasi, intr-o varianta mai sanatoasa si chiar mai ieftina in sat. De exemplu:
    1) In loc sa iesiti sa mancati cancerigene la Mc, KFC etc. Puteti da o fuga pana la Tanti Margareta si va veti delecta cu un festin traditional (branza cu rosii, ceapa cu paine, mamaliga cu smantana).
    2) In loc sa va scoateti iubita la film in oras, o puteti duce la garla sa priviti impreuna apusul. Va garantez un moment romantic alaturi de persoana iubita.
     Daca, totusi, prietena dumneavoastra prefera filmele in serie (ex. Twilight, Harry Potter) nu va pierdeti speranta. Si in sat puteti viziona filme de tip serial. Acesta se va numi "Garla". Si nu veti astepta luni intregi pana la aparitia urmatorului film, ci doar cateva ore.
    Primul film din seria "Garla" se va numi "Rasaritul de la garla".
    Al doilea se va numi "Pescarul isi ia iar teapa".
    Al treilea se va numi "Un apus mai taranesc".
    Iar al patrulea film, cel cu care se incheie seria, se va numi "Stelele ce cad in balta".
    Asa ca nu va faceti griji in aceasta privinta. Satul are multe lucruri interesante ce pot fi vizionate impreuna cu jumatatea dumneavostra.
    3) Daca prietena dumneavoastra face parte din genul celor ce tind spre muzica nu trebuie sa va temeti. Garla dispune, de asemenea, de o minunata orchestra in aer liber. Principalii cantareti sunt Don Greiere si Madam Broscolea Raioasa-Chan. Acesti doi canterati formidabili va promit concerte de neuitat in fiecare seara dupa fiecare rulare a filmului "Un apus mai taranesc". Concertul dureaza, de obicei pana inainte de rularea filmului "Rasaritul de la garla". Totusi, daca ii iubiti atat de mult pe cantaretii satului, nu trebuie sa va intristati; muzica lor va continua sa tiuie in urechile dumneavostra cel putin 8 ore de la terminarea concertului.

     Un alt element din categoria avantajelor apare in momentul in care parintii iubitei dumneavoastra nu stie de existenta relatiei si, deopotriva, nici de intalnirea voastra din aceasta seara. Daca fata este nevoita sa se intoarca acasa in cel mai rapid mod posibil nu este nevoie sa strabata jumatate de oras ca sa ajunga acasa, deci, implicit, timpul scurs pana la patrunderea in locuinta se scurteaza radical. In loc sa strabata 10 kilometri cu 5 mijloace de transport diferite si in mod succesiv are nevoie doar de binecunoscutul autopas. In aproximativ 2 minute sau maxim 100 pasi poate ajunge acasa din absolut orice coltisor al satului.

     Alt avantaj este Badea Vasile. El este cel mai bun prieten al dumneavoastra in cazul in care fata va inseala, fuge de dumneavoastra la prima intalnire sau alte nevoi care includ gasirea urgenta a concubinei. Metoda este simpla:
    - Ce mai faci, bade Vasile?
    - Ce sa fac? Imi inec amarul in palinca..din nou. Tu ce mai faci?
    - Pai ce sa fac, bade Vasile? Uite ma necajeste mandra mea. Iar a disparut si nu o mai gasesc.
    - Aaa. Te pot ajuta. A trecut acum 5 minute pe aici. Mergea inspre crang. Daca o iei la pas o prinzi inainte sa treaca de biserica. Daca te tarasti pe burta s-ar putea sa o prinzi inainte sa ajunga in crang.
    - Pai de ce dureaza atat de mult sa ajunga in crang?
    - Ea ar fi ajuns repede, la pasul ei vanjos. Dar o tine Gheorghe al lu` Moraru din drum. Ii face ochi dulci si incearca sa o duca spre garla sa vada un film. Dar ea nu prea vrea sa mearga la film asa ca se duce la crang sa faca shopping cu Ana a lu` Smarandita. Ce sa faci, frate, daca nu e la crang e la film. Vezi si tu unde-o gasesti.
    - Cum? Mandra mea se tine de mana cu Gheorghe al lu` Moraru? O distrug. Ii epilez subratu` cu maxilaru` de cal ce l-am pastrat in aplecat ( pentru cei care nu au treaba cu tara, aplecatul este o odaita a casei separata de celelalte odai, in care se intra, de obicei, printr-o usa separata si in care se adapostesc diverse unelte, in special pentru agricultura).

     Daca mandra dumnevoastra este iubitoare de animale, puteti sa folositi aceasta dragoste nespusa a iubitei in folosul dumneavoastra. In loc sa-i cumparati un caine de talia unui sobolan puteti sa-i cumparati o vaca, o capra sau o oaie, depinde cum va place laptele. Apoi, in loc sa iasa afara cu catelusul sa faca si el cacuta, o puteti trimite cu vaca la pascut. Aceasta plimare, ca intre femei,  a mandrei si vacii va scuteste pe dumneavoastra de o cheltuiala in plus daca mandra este vegetariana. Daca nu este, atunci bucurati-va ca nu dumneavoastra trebuie sa duceti vaca la pascut.

     Ultimul avantaj al iesirii in sat pe care il voi mentiona astazi este legat de transport. Cu totii stim ca taximetristii sunt corupti, iar controlorii se inmultesc pe zi ce trece. Asa ca va prezint un loc minunat in care sa va plimbati in tihna cu sufletul dumneavoastra pereche...satul.
     Un element transportor desavarsit este calul. Pentru a putea inchiria acest minunat patruped trebuie sa faceti un lucru foarte simplu. Faceti rost de 2 kilograme de fier si oferiti-i tiganului VindeTot. Va va pune la dispozitie unul din cei mai puternici cai ai lui pentru intreaga zi.
    Daca doriti sa fiti alaturi de printesuca dumneavoastra in aceasta plimbare VindeTot va pune la dispozitie si trasura..pardon, caruta acestuia impreuna cu unul din puradeii lui dintre cei mai iscusiti, pe post de vizitiu. Toata aceasta oferta va este disponibila pentru toata ziua, in schimbul a 4 kilograme de fier, echivalentul a aproximativ 5 lei. Nu-i asa ca e mai ieftin decat taxiul?

     Acestea fiind spuse, va invit, dragi baieti, sa va invitati iubitele la o intalnire de neuitat. Eu deja incep...
    - Hey, iubita. Te scot la o branza la tanti Margareta in seara asta?

Profesor de Economie sau varcolac?

     Inceputul scolii se dovedeste a fi o extindere a vacantei pentru mine. O data cu inceperea scolii incepe si etapa de zbor la parasutism si, cum prefer sa pierd cateva ore decat cateva salturi, primele 2-3 saptamani de scoala sunt ultimele inca 2-3 saptamani de vacanta.
   
     O noua dimineata din randul celor in care trebuie sa merg la scoala isi face aparitia intr-un mod nu foarte placut. Ploua. Incerc sa elimin sentimentul de monotonie plec spre scoala pe acelasi drum, la aceeasi statie, cu acelasi metrou.
     Cand, in sfarsit, ajung la scoala constat cu cea mai mare uimire ca am gresit scoala. Ies afara, si ma uit pe placuta ruginita de pe fatada principala a liceului. "Ioan N. Socolescu". Raman de-a treptul tampit, chiar e liceul meu. Ridic privirea si in loc sa vad obisnuitul liceu echipat cu termopan ieftin si zugravit cu un rosu jalnic, vad ceva uimitor. Silueta impunatoare a unui castel construit in stilul gothic imi ocupa cea mai mare parte a campului vizual. Gandindu-ma ca inainte cu doar o seara m-am uitat la Cronicile din Narnia, incep sa-mi car pumni in toate locurile accesibile ale corpului meu sperand ca este doar un vis. Dupa 2 minute, timp in care am practicat mortificarea corporala pe mine insumi, ma impac cu ideea ca nu este un vis, ca ceva se intampla cu adevarat, iar liceul meu a suferit niste renovari cumplite.
     Ma aflu la intrarea in liceu, incerc sa ma prind cum functioneaza usa, nu reusesc asa ca scot veritabilul Samsung din buzunarul fronto-lateral al blugilor vrand sa caut pe "mos goagle" modalitati de deschidere a unei usi medievale. N-am semnal. Gandul ca sunt intr-o dimensiune paralela cu cea cu care sunt obisnuit devine din ce in ce mai viu in mintea mea. Ma asez in fata usii si astept sa vina cineva sa deschida ca sa pot intra in liceu.
Dupa 5 minute de asteptare un scartait ingrozitor, ca cel de metrou vechi care incearca sa se opreasca perfect intr-o statie de metrou, imi zgarie ambele timpane cu care am fost echipat in timpul somnului meu placentar.
Din cladire iese unul din colegii mei, cu o pipa in gura.
    - Ce faci aici, boss? ma intreaba el cu o privire mirata. Prima zi de scoala si deja intarzii la ore?
    - Mda. Nu stiu cum functioneaza saracia asta de usa. raspund eu plictisit.
    - Te-ai gandit sa o impingi? imi raspunde el razand in hohote.
Ma indrept spre usa si incerc tehnica invatata de la colegul meu. Ciudat. Chiar merge impinsa. Si eu care imi imaginam formule magice sau parametrii patematici care nu puteau fi conceputi decat de arhitectul castelului.
Fara sa-i mai adresez colegului vreun cuvant ma ma indrept spre sala de clasa. Acum ramana un singur lucru de facut. Sa-mi dau seama care e sala mea de clasa. Crezand ca sunt intr-o lume magica, asemanatoare celei a lui Harry Potter, incep sa ma adresez unui tablou ce reprezinta un om fugarit de un leu.
     - Nu va suparati! Stiti cumva cum ajung la sala 10?
     - Mda. Cred ca stiu. Dar sunt absolut sigur ca tabloul nu stie.
Inlemnesc de rusine. Din spatele meu a venit vocea care o credeam in custodia tabloului. Ma intorc si, ii raspund siret.
     - Aaa..Multumesc de informatie. Dar nu am intrebat tabloul. Doar faceam exercitii de dictie.
     - Da` de unde. raspunde profesorul razand- fir-ar, e profu de istorie pe care il am dintr-a noua. Hai ca te duc eu la clasa, prearatacitule.
Strabat impreuna cu el lungi coridoare pline de toate alea. pana ajung la o arcada deasupra careia o tablita ruginita se agata cu desperare de un ultim cui ramas batut in perete. Halal renovare, nu avem nici macar usi. Intru in clasa unde sunt imbratisat din toate partile si o puzderie de buze femeiesti se inbulzesc pe toata aria obrajilor mei. Mai sa fie..sunt popular. Asta chiar ca e o lume paralela. Mai ales ca exista mai mult de o singura fata care vrea sa ma pupe cand ma vede.
     Dupa ce se termina ritualul de bun-venit, Kaze, ma indrept spre una din banci si ma prabusesc pe scaunul mancat de molii si lins de limacsi. La 5 minute dupa inceperea orei un cap brunet intra in clasa urmat de un corp atletic ce tine in mana un catalog scolar cu coperta plina de ulei. Profii astia fac cartofi prajiti in cancelarie? In fine, se aseaza pe scaunul de la catedra si incepe sa faca prezenta. La un moment dat striga:
     - U Andrei?
     - Prezent! raspund eu plictisit.
Se uita prin sala de clasa si privirea ii cade pe mana mea ridicata, apoi coboara spre chipul meu care straluceste slab in lumina astrului diurn, filtrata de stratul de jeg intins uniform de-a lungul ferestrei. Se ridica de la catedra si se apropie de mine. Il ignor cu desavarsire pana in momentul in care palma sa fragila izbeste cu o putere de care nu-l credeam capabil banca din fata mea. Sunt mult prea plictisit ca sa tresar, asa ca ii arunc o privire nedumerita si il intreb.
     - S-a intamplat ceva, domnule profesor?
     - Iesi din clasa mea! Acum! raspunde el improscand pe fata mea ceva ce pare a fi un potop de mari proportii.
     - Dar fac parte din clasa asta. De ce as iesi?
     - Cum sa fii din clasa asta? Nu te-am vazut niciodata. Iesi afara.
     - Mda. Nu m-ati vazut pentru ca pana acum nu am putut veni la ore. Am avut etapa de zbor la parasutism si am fost nevoit sa lipsesc. Imi pare rau. Si daca nu va cer prea mult, as dori sa va departati putin de mine. Mi-a ajuns un dus pe ziua de azi.
Aruncandu-mi o privire de taur furios pleaca inapoi la catedra si isi preda lectia. Eu, ca de obicei, imi gasesc ceva de facut care sa nu aiba legatura cu lectia. Profesorul ma observa asa ca imi cere caietul. Cu cea mai mare nesimtire de care pot da dovada ii spun ca nu am asa ca imi da un 2 si ma da afara. Incerc sa-l fac sa inteleaga ca daca ma da afara, deci daca nu particip la ora, devin automat absent deci nu-mi poate da nota. Asa ca daca-mi da 2 ar trebui sa ma tina in clasa. Dar ma impac cu ideea ca unii oameni nu au iesit din stadiul de evolutie homo erectus si ies afara urmand ca in pauza sa fac un drum pe la directoare sa-i povestesc intamplarea.
     Intr-un final se termina ora si profesorul pleaca spre cancelarie. Nestiind cum sa ajung la directoare il urmaresc pe profesor sperand ca, din intamplare, o sa vad o usa pe care scrie "DIRECTOR". Din nou constat ca nu sunt un bun strateg. Dar macar am reusit sa ajung la cancelarie.
     Inauntru vad ceva ce-mi atrage atentia si-mi mareste adrenalina. Profesorul de Economie intra intr-un fel de semineu amplasat cumva in centrul cancelariei. Ma duc rapid dupa el ignorand profesorii care-mi atrag atentia ca nu am ce cauta in cancelarie. Observ ca semineul nu are o gura mare in care ar trebui sa se puna lemne sau macar un calorifer, ca de, suntem moderni acum. Fatada acestuia contine doar o usita ca de seif in  care sunt tinute cateva lucruri nefolositoare. Incercand sa patrund cu privirea intunericul din interior observ miscare. Este proful meu de Economie, doar ca micsorat parca de 500 de ori. Crezand ca mintea imi joaca feste aprind un chibrit si il arunc in semineu. Majoritatea lucrurilor incep sa arda.
    - Nesabuitule! Cine ti-a dat voie sa aprinzi focul aici? se aude o voce din spatele meu.
Ma intorc si imi vad diriginta intr-o postura nu tocmai placuta. In fine..cine si-ar dori sa-si vada diriginta trecuta de varsta a doua in bikinii?
    - Imi pare rau. Imi este frig si m-am gandit sa fac putina caldura. mint eu.
Fara sa imi mai adreseze din cuvant se grabeste sa salveze ce a mai ramas nears in semineu. Ratiunea mea isi pierde orice forma de impunere in momentul in care imi vad profesorul de Economie iesind din semineu cu hainele usor parlite si fata putin innegrita de la fum. Imi arunca o privire razbunatoare dupa care se napusteste asupra mea. Nestiind cum sa-l evit, las respectul de o parte si ma dau intr-o parte dupa care ii pun piedica. Din fericire, diriginta observa scena si pune capat disputei dintre mine si profesor. Profesorul se ridica de la podea si, spre fericirea mea, nu mai incearca un al doilea atac. Dar un strigat amenintator imi ingheata oasele.
    - LUNAAA PLINAAAA!!! striga profesorul.
Toti se alarmeaza, numai eu raman buimac pana cand cineva imi spune:
    - Proful e un varcolac. Trebuie sa ne salvam.
Simt cum pamantul imi fuge de sub picioare. Chiar cand m-am obisnuit cu ideea ca invat intr-un castel si ca in cancelarie se afla un semineu in care oamenii se pot metamorfoza, aflu ca unul din profesori e varcolac. Ce mai urmeaza?
In jurul meu este aceeasi agitatie. Incerc sa gasesc si eu o metoda prin care sa ne putem salva. Nimic relevant pana cand arunc un ochi pe fereastra si vad ca ploaia a transformat orasul intr-un fel de delta. Le spun profilor ca ar fi ok sa-l punem pe varcolac intr-o barca si sa-l lasam sa pluteasca pana la dimineata. Toti par incantati de ideea si, avand in vedere ca nu exista timp pentru a cauta alta modalitate de a ne separa de viitorul lup salbatic cautam orice ar putea semana cu o barca prin incinta liceului. Dar se pare ca este totusi prea tarziu. Profesorul incepe sa se transforme. Ii creste par pe piept, coarne, picioarele i se alungesc si...vai..e cel mai urat varcolac pe care l-am vazut vreodata. Si..dubluvai...se indreapta spre mine. Dintr-o singura saritura ajunge langa mine si apoi se ridica pe toate labele din spate si se pregateste sa-mi dea sarutul fatal. Ma zbat cu toata puterea ca o prada care isi cunoaste sfarsitul. Dar nu mai pot face nimic. Tot ce mai pot face acum este sa sper ca am fost o persoana buna de-a lungul vietii. Simt cum coltii lungi ai varcolacului patrung in gatul meu iar intunericul isi face simtita prezenta peste tot in jurul meu. Stiu..mor. Poate ca acum ma asteapta o viata mai buna. Sau poate ca acum este sfarsitul a tot ce exista. Singurul lucru care ma bucura este ca acum imi pot raspunde la intrebarea care ma macina inca de cand am spus prima data "mama". Oare exista ceva dupa moarte?
     O fasie verzuie strapunge intunericul. Incerc sa clipesc. Verdele din fata mea cucereste tot mai mult intunericul. O voce puternica de femeie rasuna infundata, parca dintr-o alta camera.
    - Andreeeei! Hai la masa! E deja 12 ziua, cat mai dormi?



   

Romeo si Julieta intr-un mod intergalactic

     Citind drama romantica a celebrului William Shakespeare, observ cu stupoare ca va trebui sa invat sa inot pentru a parasi camera mea. Stiind ca infatisarea mea nu va arata prea fericita o perioada de timp ma gandesc sa editez putin povestea pentru ca generatia de tineri emotivi care vor citi despre Romeo si Julieta sa nu ramana cu aceleasi sechele ca si mine.



     In indepartata galaxie Zetta Reticulli o raza de lumina alb-verzuie anunta cea de-a 1500-a editie a binecunoscutului concurs de mancat chiftele, Chiftamax. O voce robotica ce insoteste acest fenomen ce cutreiera firmamentul ofera locuitorilor planetelor cuprinse in aceasta galaxie informatii despre data si locul concursului. De parca ar exista cineva care sa nu cunoasca aceste lucruri. Dupa cum toti stiu, concursul se va desfasura in lumina in prima noapte cu luna noua, pe planeta pe care s-au mancat prima data chiftele, Chiftronx.
     Fiecare planeta isi pregateste un reprezentant pe care sa-l trimita, impreuna cu familia lui la concurs. Totusi, spre dezamagirea planetelor concurente, ultimele sute de editii au fost castigate, intr-o mai mica sau mai mare masura, de catre doua familii renumite apartinand planetelor Naskre, respectiv Marklar.
     Aceste familii, Montague de pe Marklar si Capulet de pe Naskre, sunt intr-o continua rivalitate datorata acestui concurs colosal. Din momentul in care Marklar a urcat castigator pe podium, cu o treapta mai sus decat Naskre, disputa dintre cei doi a inceput. De-a lungul secolelor reticulliene primul loc a post pasat succesiv intre cele doua familii rivale.
     In acest an reprezentantii planetelor Marklar si Naskre sunt Romeo Montague si Julieta Capulet. Fiecare dintre ei isi pregateste stomacul si sufletul pentru deglutitia cat mai multor chiftele.
   
     Iata ca pe cerul presarat cu milioane de stele se ridica luna noua si concursul incepe. Deocamdata in frunte se afla Kaze de pe planeta Terra, urmat indeaproape de imbatabilii Romeo de pe Marklar si Julieta de pe Naskre. Dupa aproximativ 500 chiftele, Kaze renunta la concurs. Se pare ca musafirii veniti din Galaxia Laptelui nu pot tine pasul cu populatia reticulliana. Acesta se retrage rusinat spre planeta lui natala, iar lupta se tine, ca de obicei, intre Marklar si Naskre. Dupa inca 5 ore, in care majoritatea concurentilor au renuntat, raman in picioare doar Naskre si Marklar. Dar se pare ca din nou stomacul barbatesc isi dovedeste proportiile, iar Romeo isi invinge rivala cu 4863 chiftele; cu 113 mai multe decat Julieta. Atat de aproape si totusi atat de departeee...
      Romeo isi revendica bucuros premiul de 100 milioane de krevalieni..cash..impreuna cu vacanta pe Chiftronx impreuna cu cinci membri ai familiei, in timp ce Julieta se bucura doar de aceasi vacanta pe aceeasi planeta cu acelasi numaru de insotitori.
      Asadar, concursul ia sfarsit fara ca cineva sa fie uimit ca Markar a castigat, iar cele doua familii pleaca prin iesiri diferite, bucurandu-se de inceputul vacantei.

     In dimineata urmatoare, Romeo se trezeste si merge catre rau sa-si spele trompa uriculara. Parcurge drumul catre rau destul de repede, dar la o distanta de aproximativ 15 amperi de rau se opreste. Motivul care l-a facut pe Romeo sa se opreasca brusc, se afla undeva in apa sclipitoare a raului. Julieta, nestiind de prezenta lui Romeo, se imbaiaza linistita in albia raului imaculat. Romeo, ramane perplex cateva secunde, singurul lucru pe care este in stare sa-l faca fiind sa se minuneze de frumusetea Julietei. Neputandu-si dezlipi ochii de pe fiinta pe care el a fost invatat din copilarie ca trebuie sa o urasca, se ascunde intr-un tufis si continua sa priveasca scena derulata in fata lui.
     Deodata ceva fosneste in spatele lui. Romeo se uita spre locul in care a auzit fosnetul si scoate un tipat de groaza cand vede o chiftea cu membre ce zburta beata prin iarba deasa. Dandu-si seama ca nu este ceva pentru care sa se sperie ignora vietatea si se intoarce spre rau vrand sa se uite in continuare la Julieta. Dar cand acesta o focalizeaza, observa ingrozit ca aceasta il priveste in ochi. Sangele ii navaleste in obraji si un sentiment de spaima ia nastere in acesta. Vrea sa fuga, dar picioarele nu-l mai asculta. Julieta se imbraca rapid cu halatul lasat pe marginea raului si se indreapta amenintator spre el. Vazand ca spaima i-a inghetat corpul renunta sa mai incerce sa fuga si isi pregateste o scuza prin care sa o calmeze pe Julieta.
     - Cum iti permiti sa te uiti la mine, nerusinatule? Nu ai vazut ca ma spal? Iti place sa salivezi, aaa?
     - Nnnu...aa..Imi pare rau. raspunde Romeo. Nu stiu ce s-a intamplat cu mine. Nu mi s-a intamplat asa ceva niciodata. Esti minunata. Frumusetea ta mi-a sucit mintile. Te rog sa ma ierti.
     - Sa te iert? Pentru ca te-ai holbat la mine? Iti dau eu frumusete. Stai asa.
Si ridica mana amenintator spre a-l lovi pe Romeo, dar,  in timp ce mana ei isi cauta pozitia ideala pentru a-i face mutra lui Romeo sa execute un arc de cerc de minim 90 grade, Julieta observa sinceritatea din ochii sai si coboara tremurand mana.
     - Tu...tu vorbeai serios? Chiar iti par atragatoare?
     - Da! Esti cea mai minunata fiinta pe care am vazut-o vreodata. Imi pare rau ca-ti spun asta intr-o imprejurare de genul.
     - Dar este imposibil. Tu esti un Montague, iar eu un Capulet. Nu se poate sa-ti placa de mine. Tu ma urasti.
     - Nu, Julieta. Nu te urasc. Chiar daca probabil sunt singurul din familia mea care nu te uraste. De fapt, cred ca ma indragostesc de tine.
     - Serios. Nu stiu ce sa spun. Cuvintele tale imi topesc inima. Cred ca si eu sunt indragostita de tine. Esti primul care imi face complimente atat de frumoase..care imi vorbeste atat de frumos. Ooh, Romeo!
Si ca prin minune, fiinta care se pregatea sa-l loveasca animalic pe Romeo cade in bratele acestuia intr-o..
Dragoste la prima vedere,
O mangaie o clipa de placere.
Vreau, langa mine sa staaaai.
Stai. Stai. Stai. Staaaai.
      Din pacate timpul pe care cei doi proaspat indragostiti il pot petrece impreuna se sfarseste si cei doi trebuie sa se indrepte spre locuintele lor. Dar pentru a pastra legatura intr-un mod cat mai tainic pentru ca familiile acestora sa nu afle se hotarasc sa foloseasca noul serviciu Telepaticom de la Vodafone. Au vorbit prin extraoptiunea Telepaticom(cu 5 euro credit lunar) toata ziua.
     A doua zi Romeo este trezit de melodia inconfundabila a unui nou mesaj. Sare instant din pat sperand ca este o noua declaratie de dragoste de la Julieta. Dar dezamagirea si o tristete profunda il cuprind deopotriva cand citeste mesajul care se dovedeste a nu fi deloc de dragoste.

                                         " Iubitul meu, Romeo...


     Imi pare rau ca nu pot sa te tin langa mine. Atat de rau..
Varul meu, Tybalt a gasit ieri hologrammer-ul si a citit arhiva discutilor noastre. A aflat totul despre noi si a jurat ca nu va parasi Chiftronx fara capatana ta in bagaje. Nu stiu ce sa fac. Sunt disperata (de viata). A zis ca daca nu vi astazi pana la apusul soarelui in Piata Centrala va face publica relatia noastra si iti va omori toti membrii familiei in timp ce tie iti baga sosetele lui, pe care nu le-a schimbat de cand s-a nacut, in gura.
     Nu stiu ce sa fac. Nu vreau sa te pierd. Dar se pare ca ultima noastra sansa de a trai este sa te duelezi cu el. Si spun a noastra pentru ca daca tu mori si eu mor de foame.
    Nu uita ca te iubesc mult, puisor. A ta printesica dragutica, Julieta."


     Romeo termina de citit scrisoare si plin de dragoste nemuritoare isi imbraca propriul costum de lupte intergalactice, isi ia sabia laser si o agata la curea, de asemenea isi ia si cutitul de lupta laser si il indeasa in papuc, dupa care pleaca spre Piata Centrala pentru a se razboi cu Tybalt.
     In piata il gaseste pe Tybalt mancand o chiftea umblatoare. Furia oarba il cuprinde orbeste nu cand Tybalt ii spune ca mama lui e atat de saraca incat atunci cand merge in parc ii dau porumbeii sa manance firimituri de paine, ci cand observa ca intre dintii ingalbeniti de vreme se zbate neputincioasa manuta chiftelutei umblatoare care l-a speriat la rau.
     Fara alte introduceri, Romeo scoate sabia laser, se aseaza in pozitie de atac si isi porneste sabia. O fasie de laser de cam un amper lungime tasneste din manerul sabiei, dar imediat se indoaie de la mijloc si se floscaieste ca un cozonac obosit la picioarele lui Romeo.
     - Dar-ar faliment firma Toshiba! blesteama Romeo. Iar m-au tras in piept cu bateriile.
Tybalt, observand intentiile lui Romeo, isi scoate sabia laser alimentata cu baterii Varta ( ca doar e var cu Julieta. Nu?) si se indreapta la fel de amenintator ca Julieta si fiecare membru al familiei Capulet spre Romeo. Romeo ramane inlemnit asteptandu-si sfarsitul, dar de undeva din puplic o voce stridenta isi face aparitia.
    - Scoate ba, o data, cutitul de lupta laser din soseta. Sau vrei cumva sa se impregneze mirosul in el? striga Obi Wan Kenobi.
     Romeo isi aminteste, gratie lui Obi Wan, ca si-a luat si cutitul laser in caz ca Tybalt il dezarmeaza. Il scoate imediat si, stiind ca acesta este alimentat cu Duracell +, il porneste si cu un strigat de razboinic adevarat, ce muschii mei, se naspusteste asupra lui Tybalt si ii infige cutitul in pantece. Apoi, ignorand sangele violaceu ce tasnea pe fata lui, despica corpul lui Tybalt facandu-l sa ia forma literei Y. Apoi se intoarce cu fata spre spectatori si strica cu o voce grava:
    - Eu sunt YUPERMAN!
Din multime apare Julieta, cu ochii plini de lacrimi de bucurie si isi imbratiseaza iubitul. Dar,din nefericire, intre spectatori se aflau si familiile indragostitilor care au pornit un razboi din cauza uciderii lui Tybalt.
Nedorind sa fie despartiti din nou datorita famililor ce au pornit in razboi, Romeo si Julieta fug din piata direct la casa unde locuia romeo si iau cei 100 milioane de krevalieni din care isi cumpara o motocicleta interstelara. Apoi se urca amandoi pe ea si pornesc la drum. In cateva minute parasesc campul gravitational al lui Chiftronx si hotarasc sa nu paraseasca doar planeta, ci si galaxia, gandindu-se ca familiile lor ar putea sa-i urmareasca pentru ai desparti. Asa ca se duc in nicio alta galaxie decat in Calea Lactee, pe planeta Terra.
     Nestiind cum sa aterizeze cu acea motocicleta interstelara, acestia se prabusesc undeva in Statele Unite, zona ce acum poarta numele de Zona 51.
    Un grup de bastinasi moderni vine catre ei si ii captureaza, dupa care ii arunca intr-o celula din plasmasticla, un material indesctructibil conceput in milieniul IV, pe Nava (pentru detalii suplimentare cititi Incidentul Isus de Frank Herbert).
    Constatand ca sunt vazuti ca niste extraterestrii, ca vor fi supusi unor nenumarate teste si ca nu vor mai parasi niciodata Zona 51, mai cer un singur lucru de la oameni.
    - Hraniti-ne, va rugam, cu chiftele de pe Chiftronx.
Oamenii, necunoscand acest gen de chiftele asa ca cer reteta pentru acele chiftele. Pe Terra acele chiftele se mai numesc si "shaorma" si se pot gasi in majoritatea fast-food-urilor.

     Si asa au aparut extraterestrii si celelalte fenomene aerospatiale neidentificate pe Pamant.

...pot deveni intalniri romantice

     Un gand sumbru imi tiuie in ambele urechi ca o pereche de casti uzate. "Alice, spune-i lui Kaze sa nu se sperie de ce urmeaza sa vada la mine in casa". Mintea mea o ia razna. Pe tot parcursul drumului spre resedinta Ely in mintea mea se deruleaza imegini care mai de care mai monstruoase. Oare detine un cadavru in masina de spalat? Oare si-a agatat lesuri umane pe pereti? Oare...oare..oare...

     Nici nu mi-am dat seama cand usa de la intrarea in incinta unui bloc se deschide larg, iar in fata mea, imbracata in tinuta lejera, se afla maiestuoasa Ely. Inainte sa-mi dau seama de ce se intampla, doua maini puternice ma propulseaza inainte pana la usa modestului apartament al lui Ely. Observ ca nu are pres la intrare. Privirea mea de soim amortit cauta speriata ceva, orice lucru capabil sa-mi retina microbii si mizeria caracteristice unei plimbari prin ploaie. Inainte sa gasesc un pres o vad pe Alice ducandu-se cu cea mai mare nerusinare de care poate da dovada o amazoana mistica spre prima usa care ii apare inaintea planului frontal ala propriului corp si, in loc sa patrunda in incinta nefericitei familii, se sterge gratios pe ambele picioare lasand in perii bucatii de material toata consistenta talpilor tenesilor sai. Considerand ca asta e un ritual "elynian" urmez exemplul. Nu de alta, dar chiar nu vreau sa fiu devorat de doua printese razboinice nascute in perioada trimileniana.

     Cu un scartait despre care credeam ca exista numai in filmele de groaza, usa executa un arc de cerc de exact 92 grade spre interior. Sunt invitant sa intru in windfangul apartamentului. Deodata pupilele mi se dilata atat de mult incat incep sa-mi fac griji pentru saracul meu iris. In apartamentul acela nu gasesc elemente sacrificiale, nici macar vreo urma ce ar fi putut apartine vreunei practici homeopatice. Dar, la o privire mai atenta observ la ce se referea Ely cand spunea sa nu ma sperii. Lucruri aruncate pe orice. Balconul era plin de chestii cu intrebuintare strict casnica. Canapeaua gemea sub greutatea hainelor multicolore ce asteptau sa-si invaluiasca stapanul. Singurele obiecte mai libere erau o masa construita sub atenta supraveghere a designerilor angajati la IKEA si cateva scaune care oricum nu puteau suporta greutatea unui fulg de colibri.

      Cele doua fete se duc in dormitor iar eu, sperand ca nu se pregatesc pentru un sacrificiu in stil Wicca, ma asez la masa si incep continuarea desenului cu pricina. In timp ce mintea mea nefasta incerca sa-si aminteasca intr-un mod cat mai vizual cam cum cad umbrele pe un corp femeiesc, se deschide usa dormitorului. Bai frate, aici toate usile scartaie?

      De undeva dinspre nord, adica din spatele meu, se aude zgomotul inconfundabil de pasi pe parchet. Nestiind ce sa fac apelez la singurul lucru pe care stiu sa-l fac. "Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, faca-se voia Ta...." Un ras metalic umple incaperea, iar clasica rugaciune imi este intrerupta de vocea amazoanei.

     - Ce faci ma? Te rogi sa-ti iasa desenul cat mai bine?

     - Aaaa...Cam asa ceva, raspund eu timid.

     - Hai sa vedem ce ai mai facut. Vai, dar e chiar dragut. Si seamana cu Ank-su-namun.

Dau din amandoi umerii si continui desenul. Sper ca Ank-su-manun asta nu e vreun Ares al grecilor sau Marte al romanilor.

     - Dar de ce are par pe picioare? ma intreaba curioasa Alice.

     - Ala nu e par, sunt umbrele. Cand il voi termina si il vei privi de la distanta iti va parea mai real.

     - Aaaa. Inteleeeeg. raspunde ea jucandu-se cu un ceas stricat ce reprezenta un personaj anime.

     Dupa inca o ora termin desenul si ma uit spre Alice convins ca aceasta m-a supravegheat in tot timpul muncii mele indubitabile. Observ cu stupoare ca scumpa mea amazoana doarme in stil studentesc: Pe scaun cu capul pe masa si, daca este cazul,  un pix sau creion oscileaza gratios in mana inerta sau buza tinerei domnisoare.

      Dandu-mi seama ca asta poate fi sansa mea de a scapa din resedinta Ely ma ridic de pe scaun si luandu-mi bagajele ma indrept spre iesire.

     - O, Kaze. Te rog, nu pleca!

 Incremenesc. Ma rasucesc spre calcaie si ma uit la Alice. Ciudat, inca doarme. Viseaza?

Ma apropii de ea si ii verific globii oculari. Miscarea continua a ochilor imi alunga orice indoiala. Chiar viseaza. Dar de ce ma viseaza pe mine? Oare nutreste sentimente pentru mine? In interiorul meu ceva ia nastere si incepe sa se zbata necontrolat. E un fluture. Oare e vorba de fluturii stomacali despre care imi povestea mama in copilarie? Nu mai conteaza. Tot ce conteaza sunt cuvintele lui Alice, "te rog nu pleca". 

Iau un scaun pe care il asez langa ea si ii soptesc la ureche:

     - Nu voi pleca.

Incercand sa-mi amintesc elementele unui caracter tandru incep sa o mangai usor pe cap. Ochii sai se intredeschid si un cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata ii contorsioneaza chipul intr-un mod imbatator. Dar dupa 2-3 clipiri pupila i se ingusteaza iar zambetul dispare intr-o fractiune de sutime.

     - Kaze, porcule! Profiti de mine in timp ce dorm? Pleaca, Dispari din ochii mei. Daca iesi din casa asta te distrug.

Incercand sa gasesc o modalitate de a putea disparea din ochii ei si a nu parasi apartamentul ma reped imediat in spatele ei. Se intoarce dupa mine dar nu ies din proiectia spatelui ei. Deodata o vad ca se apleaca inainte si, inainte sa imi dau seama ce vrea sa faca, o durere odioasa imi imbratiseaza aceleasi vintre maltratate cu nu mult timp inainte. 

     - Asa iti trebuie daca incerci sa te dai la mine. imi spune Alice triumfatoare.

Zac pe podea sperand ca totul sa se sfarseasca, durerea sa ia sfarsit. Dar Alice se apleca deasupra mea, ma apuca de hanorac, ma ridica si ma aseaza pe canapea, apoi se aseaza langa mine. O duzina de fiori se plimba firav de-a lungul vertebrelor mele. Nu stiu daca se pregateste de un nou atac un stil muah-thay sau chiar vorbea serios cand visa. In orice caz, daca merg pe principiul "oamenii nu se schimba" ar cam trebui sa-mi incordez toti cei 420 muschi si sa ma astept la ce e mai rau.
     - Kaze? Iti mai amintesti cum ne-am cunoscut?
     - Sincer sa fiu, nu prea. raspund eu in timp ce slaveam in gand toti zeii de care imi amintesc.
O serie de intrebari legate de copilaria noastra comuna imi sunt aruncate in fata ca o "trasa-n rom" specific vamii vechi. Originea discutiei noastre deviaza treptat de la copilarie si familie inspre subiecte mai mult sau mai putin romantice. Corpul ei gingas se apropie atat de mult de al meu incat ii pot simti pielea fina incercand parca sa faca schimb de epiderma cu a mea. Intr-o miscare mai larga a mainii ii aluneca tricoul de pe umar, iar eu urmaresc cu privirea modul in care tricoul dezveleste incetisor umarul fin lasand lumina sa-l focalizeze intr-un mod ametitor. Simt cum inima isi grabeste ritmul, iar tot ce-si doreste inima mea este sa ma ating de acel umar. Dar din fericire, atractia fizica imi este stopata de ratiune si ma opresc. Ii ridic tricoul la loc si apoi cobor mana si o las inerta in a ei, zambindu-i placut. Incep sa cred ca tipa chiar ma place.
     Cand totul pare minunat, din dormitor se aude vocea lui Ely:
     - Alice, du-te sa iei mancare pentru film.
     - Da, Ely. Mergem acum, raspundem noi in cor, dar totusi suparati pentru momentul romantic ce tocmai s-a sfarsit.
     Fara pic de tragere de inima ne imbracam si plecam afara in cautarea unui magazin de orice. O ciondaneala de mari proportii urmeaza sa izbucneasca intre noi. Ca un cavaler din inalta societate ii deschid usa si incerc cu toata taria de care pot da dovada sa o mentin deschisa pana cand Alice iese afara in ploaia intensa. Mergem spre magazin ca doi indragostiti; ea merge inainte iar eu in urma ei cu vreo 5 metri. Ce? si musulmanii fac la fel. Stiu eu ca sunt inteligent.
    Ma gandesc sa-i fac o gluma asa ca ma apropii de ea si o imi trec mana peste umarul ei. Se pare ca accepta bine acest gest, avand in vedere ca nu reactioneaza in niciun fel negativ. Continui gluma punandu-i piedica si impingand-o cu toata forta de care poate da dovada tricepsul meu. Aceasta este propulsata inainte si isi pregateste aterizarea. Constatand ca poate sa cada si sa se loveasca, sau mai rau, sa se murdareasca, o prind cu aceeasi mana si reusesc sa sustin toate cele 53 kilograme si 135 grame care o alcatuiesc cu o singura mana. Incerc sa o trag inapoi, dar tricepsul meu nu este suficient de lucrat incat sa sustina si apoi sa si traga inapoi un corp de aproximativ 53 kilograme si 136 grame(a adaugat un gram de noroi). Asa ca o prind cu ambele maini si si ma duc spre ea incercand sa nu-i modific coeficientul de echilibru. Ce credeti? Chiar am reusit. Dar din pacate...
     - Nataraule! Astea sunt glume la tine? Nu mai merge pe langa mine. Treci in spatele meu! ACUM!
     - Ok! Imi pare rau. Gata, ma conformez. raspund eu incercand sa par cat mai alarmat de situatie.
Plimbarea prin piata si intoarcerea la resedinta Ely decurge fara activitati iesite din comun care ar merita povestite.
     Intram in apartament, mergem in camera lui Ely (ciudata camera) si lasam mancarea acolo dupa care ne retragem in sufrageria despre care odinioara credeam a fi un odios altar in care se executau sacrificii care mai de care mai meschine. Ocupam aceleasi locuri pe canapea si ne continuam discutia siropoasa. Din pacate Ely aduce vorba de un minunat film(pe care am avut bunavointa sa-l blestem in toate modurile posibile ceva mai tarziu) , iar eu am fost nevoit sa parasesc resedinta Ely.
     Merg spre hol iar Alice vine dupa mine pentru a ne lua la revedere intr-un mod cat de cat decent. Dupa ce ma imbrac si imi aranjez toate accesorile pe care le detin ma intorc spre ea si imi extind amandoua bratele ca pentru imbratisare. Ea vine catre mine si patrunde in arcul de cerc descris de bratele mele si imi cuprinde trupul suplu ca de maimuta, ca doar din maimute se presupune ca am evoluat cu ajutorul unor anumiti anunnaki. Imbratisarea se schimba dintr-una amicala intr-una tot mai romantica si brusc simt atingeri pe extremitatea sternocleidomastoidianului drept (pentru cei care nu prea au acces la inteligenta ma refeream la gat). Incerc sa-mi dau seama ce ma atinge. Punand in balanta faptul ca este ceva relativ umed iar capul ei odihneste pe umarul meu nu-mi vine in minte decat un lucru. Aaaaaaaaaa. Era vorba de chestia cu care se ling bomboanele si se frige cand mananci supa foarte fierbine. Teama ma cuprinde. Sar din bratele ei si in timp ce alerg spre bucatarie incerc sa gasesc o scuza buna care sa-mi justifice actiunile petrecute in ultimele momente.
    - Se ard cartofii! tip eu cat ma tin toti plamanii.
Ma naspustesc asupra bucatariei si arunc pe geam continutul primului recipient pe care-l vad pe aragaz si ma uit spre usa. Intra Alice putin derutata de comportamentul meu strict copilaresc.
    - Kaze, ce se intampla cu tine? Aia nu erau cartofi. Era ciorba de carnati.
    - Imi pare rau. Am nasul infundat. Cred ca am confundat mirosurile. raspund eu incercand sa par cat mai serios.
    - Serios, raspunde ea, ciorba aia sta acolo de ieri. Nu mai miroase. Care e motivul pentru care ai fugit asa? Ti-e rusine pe mine?
Incerc sa imi dau seama ce, mama cailor, a vrut sa spuna prin "pe mine" si clatin capul in ambele sensuri succesiv incercand sa reprezint un "nu" european. Trec cateva secunde de tacere iar apoi Alice face primul pas intr-o noua conversatie ce pare a avea doar un emitator.
    - Am spus pe mine? Ha ha ha. Vroiam sa spun cu mine. Imi cer scuze.
Raman la fel de lipsit de mimica si ma indeamna sa ne intoarcem catre hol pentru ca eu sa plec. Acolo ne reunim intr-o noua imbratisare urmata de o declaratie de dragoste evidenta.
     - Kaze, acum 3-4 ani as fi dat orice pentru aceasta imbratisare.
Inima mea se dilata cantitativ pentru aproximativ a cincea oara in aceasta zi, iar un stol de fluturi agitati imi inunda stomacul. Da, ma iubeste.
     Ma smulg cu greu din aceasta imbratisare plina de pasiune si deschid usa pentru a pleca. Arunc o ultima privire peste umar si imi vad amazoana in slaba lumina a becului pe cale sa dea faliment. Acelasi gand imi ramane in suflet. Da, ma iubeste.
     Parasesc imobilul si ma indrept spre statia de metrou. Deodata ma opresc ca si cum m-as izbi de un ceva. Ignor populatia uimita care se uita spre mine si din gura imi evadeaza zgomotos gandul care mi-a afectat temporar sistemul locomotor:
    - Daca ma saruta data viitoare?

Intalnirile amicale...

     Acelasi sumbru 6 Decembrie. Ma gandesc sincer daca Mos Nicolae asta nu e vreun Cupidon incaruntit...

     Telefonul suna bezmetic, scot veritabilul Samsung din buzunarul fronto-lateral al blugilor si privesc ecranul. Sangele in ingheata in artere, vene, capilare si pe unde mai zaboveste el. Gagica smechera cu care am o intalnire de afaceri intr-o statie de metrou ma suna pentru a 12-a oara. Imi iau muschiul vital in dinti si raspund la telefon...
   - BAAAA! Te astept de 15 minute. Cat mai ai de gand sa intarzii? Nu puteai sa imi spui sa vin mai tarziu? Am plecat fara sa imi dau cu baton corector, rimel si fard de pleoape. Si asta numai din cauza ta!!!
   - Stai putin, nu risipi cuvintele. Sunt pe drum. A intarziat metroul, masina, autopasul...aaaa...Nu mi s-a incuiat poarta, mi-a cazut cheia, nu m-a muscat cainele. Imi cer mii...lioane de scuze. Ma grabesc cat pot. Alerg in mocasini daca e nevoie.
    - Misca-te o data! Nu am de gand sa te astept inca o ora.
    - Da, domnita. Vin imediat. Ai putea sa-mi spui ce e ala baton core....mda, a inchis.
    Ma ridic fara tragere de inima de pe confortabilul scaun din fata calculatorului si ma duc sa fac ultimele verificari inainte de a pleca de acasa (apa, gaze, lumina etc). Constat ca toate sunt in regula asa ca plec linistit de acasa. Drumul pana la locul intalnirii decurge fara prea multe incidente. Cocalarii au fost prea plictisiti ca sa incerce sa se mai ia de mine intr-o zi ploioasa.
     Ajung in statia de metrou Piata Iancului, cobor din metrou si arunc o privire lunga de-a lungul peronului, nici o figura comuna. "Oare Alice chiar ma mai asteapta?".
    Scot veritabilul Samsung din buzunarul fronto-lateral al blugilor pregatit sa o sun si sa o intreb daca a ajuns. Din nefericire ecranul color imi da o veste proasta: "Apeluri pierdute: 37". Muschiul vital se contracta intr-o ultima speranta de a ramane in viata iar pupilele ochilor se micsoreaza pana ce ajung la dimensiunea perfecta pentru a se considera ca a mai aparut un zombie in Bucuresti. Cu inima batand sa-mi sparga sternul o apelez si ma astept la ce e mai rau. Tzrrrrr....tzrrrr...tzrr...Deodata o voce stridenta sparge linistea mortuara a unei statii obisnuie de metrou:
     - BAAAA! Unde-mi umbli? Te astept de o ora si patruscinci de minute. Daca nu ajungi in 5 minute plec acasa ca deja m-am saturat. Stiu cu exactitate cate dale de faianta are statia de metrou.
     - Stai linistita, am ajuns! ii raspund eu cu o voce tremuranda.
     - Unde esti? Arata-te taratura! Cand te vad iti smulg parul de pe picioare fir-cu-fir. Fir-ai tu sa fii ca m-ai facut sa-mi pierd 2 ore din viata intr-o statie jegoasa.
     O vad in capatul peronului asa ca inchid telefonul(mare greseala). Ma indrept spre ea cu pasi rapizi, dar, cand ajung la o distanta de la care sa pot observa binecunoscuta vena care pulseaza pe tampla cand nervii ajung intr-un moment critic, ma opresc si ma arunc in spatele unui stalp chiar in momentul in care privirea ei ratacitoare ca lumina unui far maritim ajunge in dreptul meu. Chiar la fix. Acum nu mai ramane decat sa pregatesc un plan de abordare. Ideea stralucita imi invadeaza spatiul ocupat in general de un obosit encefal.
     - Buna ziua, domnisoara! Locul acesta e ocupat? spun eu cu vocea ingrosata cat imi permit zbarniitoarele vocale.
     - Nu! raspunde ea scurt.
     Ma asez in dreapta ei si ma prefac ca ma apuc de schitat. Ochii ei, de un caprui mirific ce ma face sa ma gandesc la o toamna superba in sanul lantului muntos al Romaniei, cad pe schita mea.
      - Ce parere aveti? intreb eu incercand sa par cat mai neinteresat de ceea ce fac.
      - Este superb, domnule!
      - Ma bucur ca va place! Daca nu va grabiti as putea realiza un desen si pentru mangaierea sufletului dumneavoastra.
      - Defapt, chiar aveam nevoie de un desen. Trebuia sa intalnesc un vechi prieten sa mi-l execute, dar se pare ca nu a mai aparut. E un mitocan.
       Traiasca tot ce e viu in lume, nu si-a dat seama ca eu sunt. Bine ca m-am gandit acum 3 saptamani sa-mi injumatatesc lungimea parului si sa ma barbieresc.
       - Pai vi-l pot face eu. Ce trebuie sa desenez?
       - Un corp uman, nimic complicat. Aaa. Sa-ti fac cunostiinta cu prietena mea, Ely.
De undeva din strafundul scaunului vecin o voce tremurata sopteste:
       - Alice! El e Kaze, ti-am spus eu ca s-a tuns!
"Sa-mi scuip in destin, de unde ma cunoaste si asta?" Ma aplec putin in fata, ma uit catre ea si observ ca e fix fata pe care cu o seara inainte o ajutasem cu un desen asemanator. Un grup nesfarsit de cuvinte "dulci" se ingramadesc pe marginea buzelor dar nu pot parasi incinta asa ca imi aplic fata de tembeleu rusinos.
       - Tu esti Kaze? Nataraule! Te-am asteptat doua ore si acum te dai drept altcineva?
Apoi primesc o lovitura in vintre si ma prabusesc pe gresia rece ca..gresia. O silueta nu foarte inalta, apartinand prietenei mele se naspusteste asupra mea si o droaie de pumni gingasi imi mutileaza fata. Cu rasuflarea taiata si abia miscand buzele reusesc sa scot doua cuvinte: Am jeleuri.
Ca prin minune silueta perfecta a Alicei se ridica si imi mangaie suav fata deja crispata.
       - O, dragule! Imi pare nespus de rau. Daca ai fi pomenit de jeleuri de la inceput..
       - Nu face nimic, a fost greseala mea. Iarta-ma.
Ii inmanez punga cu jeleurile care m-au scapat din ghearele amazoanei nemuritoare si imi pregatesc foaia si instrumentele pentru desenat. Intre timp telefonul lui Ely vomita o melodie in stilul rock al asiaticilor izolati pe o multime de insule. Aceasta sare ca arsa. KAAAAYY. Raspunde la telefon si pleaca sa se plimbe pe peron.
Raman doar eu si amazoana. Ma concentrez asupra desenului si incerc sa vorbesc cat mai putin pentru a nu spune vreun lucru care o poate provoca sa-mi mutileze si alte parti ale fostului meu minunat trup.
Dupa aproximativ 30 minute primesc un cot in torace. Un tipat scurt sparge tacerea, urmat apoi de suava voce a amazoanei.
     - Kaze? Ce s-a intamplat cu Ely.
     - Habar n-am.
     - Frate, serios. Inca nu s-a intors. Cat vorbeste la telefon?
     - Habar n-am.
     - Bai. Daca s-a intamplat ceva cu ea? S-o sun?
     - Habar n-am.
     - Bine. O sun... Hey Ely, ce faci? Unde esti? Ti s-a intamplat ceva?
     - Nu Alice. Sunt acasa, raspunde aceasta. Nu v-am gasit pe peron asa ca m-am dus acasa.
     - A. Pai ne-ai cautat? Noi nu ne-am miscat de aici?
     - Mda. Pai nu v-am gasit. Asta e. Veniti la mine?
     - Bine. venim. Pa-pa.
Iar eu. ca orice baiat supus sunt nevoit sa o urmez pe Alice catre resedinta Ely. Sa speram ca nu e vreun lagar de concentrare sau ceva de genul la ea acasa....

   
   
 

Mos Nicolae

    Dimineata zilei de 6 Decembrie a acestui an ma izbeste din plin cu un inconfundabil miros de sosete ude si incaltaminte corojita. 
"Mda..iar se asteapta astia sa primeasca mezeluri si alte alimente cu un procentaj ridicat de zahar", gandesc eu intorcandu-ma pe partea cealalta a patului. Cand deodata un tropait ca de elefant bengalez imi gadila urechile...
    -"Andreeeeei..Andreeeei..a venit mosu", se aude de undeva de partea cealalta a usii bine incuiate cu toate alea. Fir-ar, e scumpul meu frate care inca mai crede ca mosul vine si umple incaltarile cu altceva decat un miros pregnant de putregai. Ma ridic din pat, ma duc catre usa si inainte sa o deschid o creatura cam de 1.2 metri inaltime sare de pe toate picioarele si ma izbeste din plin - acident fatal. Incerc sa ma dezmeticesc, ceata din ochi dispare iar creatura din fata mea prinde contur si, vai, seamana cu scumpul meu frate. Eh, in fine, noi sa fim sanatosi. 
     Ne luam de manuta ca doi indragostiti si mergem spre locul desemnat ca fiind holul de la intrare. Cand ajungem acolo ce sa vad? 6 perechi de incaltari de toate felurile, toate apartinand fratelui meu stau curate si frumos aliniate langa cuier. Cateva dulciuri si ceva bancnote verzui si movalii stau imprastiate de-a lungul incaltarilor (probabil "mosul" s-a gandit ca punand cate-o bomboana in fiecare pantof va face sa para ca la el inca n-a ajuns criza).
Ceva mai in dreapta zace o pereche de adidasi ce s-ar dorit candva a fi niste veritabili adidasi de firma. Intr-unul din ei un peste se zbate sa respire..nu reuseste..ma gandesc daca e vina lipsei de apa sau a lipsei de oxigen din mica atmosfera a adidasului. Ma scarpin cu stanga in partea dreapta a capului..ca maimutele..dau din umeri si trec mai departe. Imi prind nasul cu toate doua degetele si imi var un ochi in interior: o bombonica, ceva maruntis, niste biscuiti de firma( de parca mi-ar pasa cum se numesc biscuitii atunci cand ii mananc) si un pulover indesat in adidas ca o parasuta in sacul de pliaj. In mintea mea un singur gand.."Hai ma mosule..iar mi-ai largit adidasii?".
Considerand ca nu mai am nimic de facut ma intorc in patul meu inca neracit si ma culc sperand ca pe 7 Decembrie, acelasi an sa vina Mos Care O Mai Fii.